Un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj a dispus începerea judecății în dosarul penal în care sunt inculpați fostul patron de la ”U” Cluj, Florian Walter, fostul administrator special al clubului, Ioan Mărginea, fostul director sportiv al ”U” Cluj, Marius Nicolae și fostul patron de la Petrolul Ploiești, Daniel Capră.
Ardealul Cluj U19 a pierdut șansa de calificare în semifinalele Ligii Elitelor după ce a fost învinsă de echipa adversară Centrul de Excelență Timișoara. Nici victoria Bătrânei Doamne în fața celor de la ACS Poli Timișoara nu a fost un avantaj pentru Ardealul Cluj.
Curtea Constituţională a decis, joi, să respingă sesizarea Avocatului Poporului privind legea care nu le permite persoanelor condamnate penal să facă parte din Guvern.
Anul trecut, la Cluj-Napoca a fost inaugurată rețeaua de Telemedicină în Epilepsie din România, proiect inițiat de medicul neurolog clujean Bogdan Florea.
Câteva zeci de persoane s-au strâns miercuri seara în Piaţa Unirii din Cluj pentru a protesta faţă de votul din Comisia Juridică a Senatului privind graţierea corupţilor. “Ordonanţa 13 se întoarce. Şi noi” este mesajul transmis de organizatori.
Primăria Cluj-Napoca va efectua, în perioada 5 – 31 mai 2017, o nouă acţiune de dezinsecţie pe domeniul public și privat din acest an. Aceasta se va desfăşura între orele 21.00 - 06.00.
Membrii Comisiei juridice din Senat au revenit joi asupra amendamentului privind graţierea pedepselor pentru corupţie, 5 senatori votând pentru respingerea acestuia, în timp ce patru senatori ai PSD şi ALDE s-au abţinut.
Candidata extremei drepte, Marine Le Pen, și centristul Emmanuel Macron au început, miercuri seara, cu atacuri virulente, marea lor dezbatere dintre cele două tururi, care a avut loc cu patru zile înaintea finalei alegerilor prezidențiale, din 7 mai, relatează AFP.
Fotbalistul Universității Cluj Iuliu Hațiegan este unul dintre jucători care se remarcă de fiecare dată pe teren. Și cum asta nu este de ajuns, tânărul are un nume cu totul special aproape identic cu numele fondatorului echipei U Cluj, Iuliu Hațieganu, însă din numele actualului jucător lipsește doar litera ”U” care oricum o regăsim pe tricoul fotbalistului la fiecare meci.