Actualitate

Pentru următorii 5 ani, Sala Polivalentă va purta numele „BT Arena”

Cea mai modernă Sală Polivalentă din România va purta numele celei mai puternice bănci românești.

Consiliul Local Cluj-Napoca a decis ca, pentru următorii 5 ani, Sala Polivalentă din municipiu să poarte numele „BT Arena”.

Astfel, deliberativul clujean va semna cu Banca Transilvania (BT) un contract care îi va permite acesteia din urmă să dea, pentru următorii cinci ani numele sălii multifuncţionale din Cluj-Napoca.


Oferta făcută de Banca Transilvania este de 600.000 de euro pentru următorii cinci ani, propunerea financiară pentru naming fiind completată de o alta, prin care BT se obligă să investească 9 milioane de euro în sportul din localitate.

Conducerea Săli Polivalente a informat că oferta iniţială a băncii clujene a fost de 500.000 de euro pe 5 ani, dar, în urma negocierilor, a fost stabilită la 600.000 de mii de euro pe 5 ani. Anul acesta, banca va vira Sălii Polivalente suma de 240.000 de euro.


Societatea comercială Sala Polivalentă SA, cea care administrează cea mai mare sală de evenimente sportive și artistice din România, aflată în proprietatea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, a anunțat, încă din luna iulie, că este în căutarea unui partener, astfel încât obiectivul să poarte o denumire.

Cea mai mare și mai modernă Sală Polivalentă din România, realizată de constructorul sibian CON-A, a fost inaugurată în octombrie 2014, după o investiţie de 70 de milioane de lei.


Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost extinsă anul acesta de constructorul sibian CON-A până la o capacitate de 10.000 de locuri.

Construcția realizată de CON-A deține și un record tehnic: este clădirea civilă din România cu cele mai lungi grinzi metalice, cu 73 de metri de deschidere liberă, dimensiuni care mai sunt întâlnite doar la hangarele avioanelor.


Sala Polivalentă este omologată pentru baschet, volei şi handbal, dar poate găzdui competiţii internaţionale de box, arte marţiale, gimnastică, scrimă, tenis de masă, tenis de câmp sau badminton. Sala dispune de scaune retractabile şi de un cub video cu LED-uri, de cinci pe trei metri, similar cu cele folosite în campionatul american de baschet, NBA, care permite redarea transmisiilor în direct a competiţiilor sportive.

Cum arată acum Sala Polivalentă


Valoarea totală a investiției este de 16.209.219 lei fără TVA. Lucrările au fost realizate de Asocierea formată din SC Con-A SRL – S.C. Dico și Țigănaș SRL.

La etajul 3 s-au amplasat pe laturile lungi ale sălii patru rânduri de scaune. Pentru permiterea accesului la locurile adiționale, s-au amplasat două scări de acces care pornesc de la nivelul etajului doi și urcă la nivelul trei.

La etajul 2 s-a montat un inel perimetral de panouri LED, montate pe parapet și având o înălțime de 96 cm, pe o lungime de 220m.

La etajul I, pe tribunele B și D, s-a suplimentat numărul de scaune cu câte 9 locuri pe fiecare tribună. Au fost, de asemenea, amenajate 4 săli de fitness, câte una pentru fiecare vestiar. Pe marginea terenului de joc, s-a montat un inel de panouri LED, cu o înălțime de 80 cm și o lungime de 128 cm. S-a suplimentat sonorizarea din sala de sport în vederea unei acustici mai bune. Iar pentru zona de parking, s-a îmbunătățit sistemul de plată, prin completarea echipamentelor adiționale la sistemul automat de parcare (precum interfon, case automate, cititor de carduri de proximitate, o licență server pentru administrarea carduri, cititor de tichete cu cod de bare, dispencer bancnote și eliberare rest).

„S-a extins capacitatea sălii la 9300 de locuri, s-a fi xat un ecran pentru transmiterea și vizionarea de afară a meciurilor din sală, s-au instalat ledurile pentru publicitate și cele care înconjoară terenul, s-au modernizat vestiarele, sălile de fi tness, zona VIP și zona presei. Toate acestea ne fac să concluzionăm că municipiul Cluj-Napoca are cea mai modernă Sală Polivalentă din România și una dintre cele mai frumoase din Europa”, explica recent primarul primarul Emil Boc.

abonare newsletter