Reînscrierea copiilor care merg la grădiniţă în acest an şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2018 - 2019 va începe în data de 7 mai, iar înscrierea copiilor nou-veniţi se va derula din 21 mai, informează Ministerul Educaţiei Naţionale.
Întâlnirile cu șerpi pe munte și mai ales în zonele de agrement din apropierea orașelor au devenit din ce în ce mai dese și periculoase.
Salvamontiștii au oferit câteva sfaturi utile în cazul în care vă întâlniți cu vipere. Cum ne ferim și mai ales ce facem dacă suntem mușcați de un șarpe?
În bisericile greco-catolice din Eparhia de Cluj-Gherla vor fi trase clopotele, din 5 până în 7 mai, la ora 12.00, în memoria Doinei Cornea, iar trupul neînsufleţit al fostei disidente va fi depus duminică în aula „Cardinal Iuliu Hossu” a Catedralei greco-catolice din Cluj-Napoca.
Un medic rezident clujean, în vârstă de 27 de ani, a fost voluntar timp de trei săptămâni într-un spital din Irak, unde a tratat refugiaţii din Mossul, răniţi de gloanţe sau explozii. Experienţa l-a marcat şi l-a făcut să îşi schimbe percepția asupra vieții.
Preşedintele Academiei Române, rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, consideră că fosta disidentă Doina Cornea a fost ”conştiinţa vie a părţii conştiente a naţiunii române, decise să nu mai trăiască în supunere faţă de dictatură şi faţă de comunism”.
Reprezentanţii Episcopiei de Cluj-Gherla au transmis, vineri, un omagiu Doinei Cornea, care s-a implicat personal şi decisiv pentru a obţine, în momentele tulburi şi tensionate din decembrie 1989, abrogarea decretului abuziv care scotea în afara legii Biserica Greco-Catolică în 1948.
Voluntarul care, la sfârşitul lunii trecute, a găsit un băieţel de 2 ani şi 8 luni dispărut de acasă, în Cluj, a primit, vineri, diploma ”Onoare pentru Cluj”. El a povestit cum, căutând copilul, a observat ”pe un deal o umbră”. ”Stătea în loc ca un băţ”, a spus voluntarul Gabriel Buzdugan.