În urma simulării probelor scrise de la examenul de bacalaureat, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea, respectiv de 6 şi peste 6, este de 39,55%, adică 43.800 de elevi din 110.752 de elevi prezenţi, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
De Florii, creștinii ortodocși sărbătoresc intrarea lui Iisus în Ierusalim. Tot atunci sunt sărbătoriți cei care poartă nume de flori. În acest an, sărbătoarea este pe 1 aprilie și se celebrează în duminica dinaintea Paștelui. Românii urmează mai multe tradiții și obiceiuri.
CS Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 0-0, sâmbătă seara, în Bănie, într-un meci din etapa a treia a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
Fostul jucător al formației CFR Cluj, Pelayo Novo Garcia a căzut de la etajul trei al hotelului unde era cazată formația sa, Albacete, înaintea partidei cu Huesca, din liga a doua spaniolă.
Peste 100 de locuitori ai satului Răchiţele, judeţul Cluj, sunt consultaţi şi investigaţi medical gratuit, sâmbătă, de o echipă de medici şi studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre pacienţi fiind şi mama primarului Emil Boc.
Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost depistat de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, în timp ce primea 1 kilogram de substanţe psihoactive.