Timp Liber

Străinii plătesc sume colosale ca să vină la UNTOLD. Un festivalier plătește 2.800 euro doar pentru transport. Câți bani de buzunar își pregătesc?

Festivalul UNTOLD, unul dintre cele mai mari cinci festivaluri ale lumii conform datelor publicate de compania de analiză Viberate se apropie cu pași repezi. Participanți din toate colțurile lumii se pregătesc să sosească în orașul din Inima Transilvaniei.

Cât plătește în medie un străin pentru a ajunge la festivalul UNTOLD?/ Foto: Facebook - UNTOLD Cât plătește în medie un străin pentru a ajunge la festivalul UNTOLD?/ Foto: Facebook - UNTOLD

 

După doi ani de incertitudini, sezonul 2022 se anunță a fi unul extraordinar pentru industria de evenimente. Festivalul UNTOLD revine în acest an în perioada 4-7 august. 


 

Fanii veniți din toate colțurile lumii îi vor putea vedea pe David Guetta, J Balvin, Don Diablo, Hardwell, Alok, Morten, Kygo, Steve Aoki, Lost Frequences, Tujamo, Paul Kalkbrenner, Above andBeyond, Borgore, Dub FX & Woodnote și mulți alții. 


Când vine vorba de cheltuielile pentru festival, fiecare își are pregătită o sumă de bani pentru cele 4 zile de festival.

Deși pare că pentru mulți trebuie să economisească jumătate de an ca să vină la acest festival, unii se pot descurca și cu 400-500 de lei.


În primul rând fiecare participant și-a cumpărat un abonament sau bilet pentru festivalul Untold. Prețurile pornesc de la 60 de euro+taxe pentru biletele de o zi și ajung la 340 de euro+taxe pentru abonamentele V.I.P.

Obținerea biletelor, doar începutul

Obținerea biletelor la festivalul UNTOLD este doar începutul. Elementele esențiale precum călătoria la festival, cazarea și mesele în timpul weekendului determină de obicei cea mai mare parte a bugetului unui festivalier, mai ales dacă acesta este din afara României.


În medie, un festivalier din interiorul Uniunii Europene ajunge să plătească în medie pentru un zbor cu avionul până în Cluj-Napoca 150 de euro. Pentru cei din afara UE prețurile pot porni de la 230 de euro, conform companiei vola.ro, la care se mai adaugă și taxele pentru pașaport (pentru cei care nu au pașaport).

2.750 de euro un zbor din Argentina spre Cluj-Napoca

Pentru festivalierii din afara Europei prețurile încep să crească. Exemplul de cheltuieli ridicate vine din Brazilia unde Calista, o tânără de 21 de ani a plătit nu mai puțin de 1.800 de euro doar pentru zbor spre București, ulterior urmând să ajungă în Cluj-Napoca cu trenul.


„Pot spune că am avut noroc că mi-am luat biletul de avion din timp, acum prețurile au sărit de 2.000 de euro. Va fi un drum obositor pentru că voi avea două escale, una în Paris și cealaltă în Amsterdam. Încă nu m-am gândit dacă să vin spre Cluj-Napoca cu trenul sau cu autocarul, dar pentru festival am strânși în jur de 4.000 de euro”, a declarat pentru monitorulcj.ro Calista.

Juan este un tânăr student din Buenos Aires, Argentina, care a auzit de festivalul Untold de la prietenii lui. El și-a adunat banii mai bine de un an pentru a participa la ediția din acest an. 

„Mulți cred că este ușor să pleci să te distrezi într-o țară străină, dar nu este așa. După ce am auzit cât de cool s-au distrat prietenii mei în 2021 la Untold mi-am pus în minte că trebuie să vin și eu în 2022. Zborul pot spune că nu a fost unui ieftin, l-am luat în urmă cu două luni și m-a costat 2.750 de euro. Nu contează că voi avea două escale dintre care una de 10 ore, contează că în sfârșit mă voi putea putea distra”, a declarat pentru monitorulcj.ro Juan.

Conform jetcost.ro, un zbor dus-întors New York-Cluj-Napoca pentru perioada 31 iulie-8 august pornește de la 9.320 de lei și ajunge la peste 24.000 de lei, în funcție de durata zborului.

Pentru aceeași perioadă un zbor din Los Angeles spre Cluj-Napoca pornește de la 9.464 de lei și ajunge la peste 50.000 de lei, fiind și cel mai scump zbor găsit pe această platormă.

Cel mai scump zbor Los Angeles - Cluj-Napoca/ Foto: captură ecran jetcost.ro

 

În perioada festivalului Untold vin foarte mulți asiatici. Prețurile pentru un zbor dus-întors pornește de la 1.900 de euro pentru cei din Coreea de Sud și 2.000 de euro pentru festivalierii din Japonia.

Cazare pornind de la 178 de euro/ persoană

După ce festivalierii și-au achiziționat și biletele de avion urmează cazarea pentru cele 4 zile de festival. Organizatorii UNTOLD au pus la dispoziție festivalierilor peste 5.000 de locuri de cazare în Cluj-Napoca, în cămine studențești și hoteluri, pe perioada festivalului. Fanii festivalului, care nu au reușit încă să-și rezerve un loc de cazare, o pot face direct de pe site-ul UNTOLD, la secțiunea Accommodation.

În Campusul UNTOLD, fanii vor avea posibilitatea să se cazeze în camere cu 3 sau cu 4 paturi în căminele ale Universității Babeș - Bolyai (UBB - Economica II).

Camerele de cămin vor avea pază pe tot parcursul șederii și recepție non-stop. 

Opțiune disponibilă: 

Campus UBB Economica 2: 178 de euro+taxe/persoană/4 nopți- baie proprie, 3 persoane în cameră.

Fanii festivalului trebuie să știe că există locuri de cazare disponibile și în hotelurile din Cluj-Napoca.

Opțiunile disponibile sunt:

Hoteluri/pensiuni 3 stele: de la 436 de euro+taxe/persoană/4 sau 5 nopți-mic dejun inclus

Hoteluri 4 stele: de la 480 de euro+taxe/persoană/4, 5 sau 6 nopți-mic dejun inclus

Hoteluri 5 stele: de la 464 de euro+taxe/persoană/4, 5 sau 6 nopți-mic dejun inclus

Mai multe informații despre facilitățile fiecărei opțiuni de cazare găsiți pe http://untold.com/accommodation.

Potrivit platformei booking.com, pentru perioada 4-7 august 2022 prețurile pornesc de la 1.680 de lei. Pentru un apartament în zona centrală cu 3 dormitoare, 2 băi , o bucătărie , 4 paturi, prețul ajunge la 10.235 de lei.

Cheltuieli extra

În funcție de bugetul fiecăruia, festivalierii cheltuie în medie 400-500 de euro pentru distracție și mâncare. Dar cum am spus anterior, după ce festivalierii și-au rezolvat problemele cu zborul și cazarea, se pot distra și mânca în Cluj, dar și în interiorul festivalului cu 100 de lei/zi, în medie. 

Peste 200 de artiști naționali și internaționali la UNTOLD 2022

Peste 200 de artiști naționali și internaționali de top vin în premieră în românia sau revin la unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, Untold.

Organizatorii UNTOLD aduc și în acest an artiști celebri în premieră în România. Anne-Marie, J Balvin, Major Lazer și Above & Beyond vin în curând pe stadionul Cluj Arena. Mainstage-ul festivalului marchează și alte premiere precum superstarul techno Paul Kalkbrenner, raperul fenomen G-Eazy, DJ-ul și producătorul german Claptone și multi-talentatul artist francez FJK (Fresh Kiwi Juice).

 

CITEȘTE ȘI:

A apărut programul pe zile la UNTOLD 2022! Află când urcă pe scenă artiștii tăi preferați

Prețuri colosale la cazări pe perioada UNTOLD. O cameră în căminele studențești costă până la 500 de euro

Noi artiști la Untold 2022. Dimitri Vegas & Like Mike și ATB, printre artiștii anunțați

J Balvin vine la UNTOLD în această vară

abonare newsletter