monitorulcj.ro Menu

Sport

Interviu cu Mircea Roșca: „Fotograful este un cadru auxiliar al terenului de sport”

Fotografia sau scrierea cu lumină, așa cum se traduce din limba greacă, este una dintre cele mai vechi forme de redare a momentelor din viața oamenilor.

Pentru a putea să ne aducem aminte de momentele frumoase din competițiile sportive, unul din factorii care contribuie la o mai bună promovare a sportului o reprezintă fotografia sportivă. Pentru aceasta, avem nevoie de fotografi specializați pe acest domeniu.

În ziua de astăzi, alături de camerele de filmat, fotografia este cea mai importantă parte de promovare a evenimentelor în lume dar și de rememorare a momentelor frumoase care se petrec în lume. Despre ce înseamnă fotografia sportivă și cât de importantă este ea, dar și relația fotografului cu sportivul, am vorbit cu unul dintre cei mai cunoscuți fotografi sportivi din Cluj, Mircea Roșca.

Reporter: Aș dori să vorbim despre fotografia sportivă, despre sportivi și promovarea sportului cu ajutorul acestui mijloc vizual. Ești unul dintre cei mai cunoscuți fotografi specializați pe sport din Cluj, cum ai ajuns sa faci fotografie sportivă?
Mircea Roșca: Din pasiune. Chiar dacă eu am jucat handbal, am început să fotografiez la baschet pentru că pe vremea aceea, prin 2003, echipa din Cluj era în mare vogă, plus că era și Ghiță Mureșan în echipa națională. Eram atras de sport dar nu prea erau competiții atât de importante la capitolul handbal așa că mă duceam la baschet și fotografiam. La început a fost doar din pasiune dar cu timpul, investind foarte mulți bani doar în tehnică, nu mi-am mai permis să fac chestia asta doar din pasiune pentru că trebuia să și câștig ceva cel puțin pentru a-mi întreține hobby-ul asta.

R.: Ce înseamnă fotografia sportivă?
M.R.: Ca tehnică, fotografia sportivă înseamnă niște momente cheie din anumite evenimente. Pentru mine înseamnă o emoție care este destul de greu de surprins, înseamnă de multe ori contact între sportivi și reacții.

R.: Exită o comunicare între sportiv și fotograf atunci când sunt pe teren?
M.R.: Între fotograf și sportiv există un contact vizual, însă de multe ori asta se întâmplă de la mare distanță și nu cred că există o reală comunicare între fotograf și sportiv. Practic cred că relația dintre fotograf și sportiv ar fi mai mult o urmărire a sportivului. Nu cred că am simțit niciodată că vreun jucător ar mima ceva sau ar face ceva doar de dragul că este fotografiat. Practic, ei se mișcă cu totul natural și sunt prea concentrați la ce au de făcut în teren ca să se mai gândească la mine. Eu sunt doar un cadru auxiliar al terenului.

R.: Sunt sporturi pe care nu le-ai fotografiat și ți-ai fi dorit să le fotografiezi?
M.R.: Nu am fotografiat hochei, dar asta pentru că în zonă nu prea avem dezvoltat acest sport, oina, și probabil curling.

R.: Care este cel mai greu sport în care ai făcut fotografii?
M.R.: Mie mi se pare că la niciun sport nu e greu să fotografiezi atâta timp cât cunoști regulile și îţi dai seama cum se întâmplă lucrurile în teren și cum ar trebui tu să te poziționezi astfel încât să surprinzi cel mai bine ce te interesează pe tine din sportul respectiv.
Pentru că nu am fotografiat niciodată hochei mi s-ar părea dificil acest sport tocmai din cauza vitezei de joc și a dinamicii sportului, însă sunt convins că după câteva meciuri începi să cunoști cam cum se întâmplă lucrurile. În mare parte din ceea ce facem noi ține și de hazard și de norocul care poate să îți surâdă în momentele respective, însă eu cred că poziționarea și capacitatea de predictibilitate a momentelor sunt cele mai importante.

R.: Care au fost cel mai dificil moment cu care te-ai confruntat?
M.R.: De dat peste mine nu a dat niciodată nicio mașină, din fericire, am fost însă foarte aproape de a o comite, dar probabil nici nu m-am expus eu atât de mult încât să se întâmple situații în care să îmi pun viața în pericol. Nu pot să spun că nu am riscat dar am făcut-o cu măsură. La raliuri, unul dintre cele mai periculoase sporturi, eu consider că dacă tu prin obiectiv privești în permanență mașina și nu restul ce se întâmplă în jurul ei îți poți da seama cam care este traiectoria pe care o poate lua mașina respectivă. Doar în cazul unei defecțiuni tehnice se pot schimba lucrurile dar și în cazul acesta îți poți lua o marjă de siguranță astfel încât dacă intervine ceva să poți să degajezi.
Îmi aduc aminte și de data de 15 martie 2010, sau 2011, când era un meci CFR cu Rapid, și a nins atât de tare încât nu se mai vedeau liniile de la teren așa că am fost nevoit să îmi bag capul sub o pelerină astfel încât aproape îmi făcusem un cort ca să pot să transmit. Am fost printre singurii care au reușit să transmit atunci de la colțul terenului pe urgia respectivă. Dar toate lucrurile astea se uită dacă faci din pasiune fotografii.

R.: Dar cel mai amuzant moment?
M.R.: S-a întâmplat la un meci de fotbal, pe stadionul CFR, când un fotbalist a ieșit, în alunecare, în marginea terenului, și s-a oprit cu capul în marginea laptopului, și eu l-am prins de mână ca să mă asigur că e ok și să-l ajut să se ridice, eu fiind pe scăunel, eram deasupra lui. Acest moment a fost surprins de un coleg. Toată lumea s-a amuzat la acest moment deși sportivului nu cred că i-a fost tare ușor pentru că s-a lovit la cap. În general, fotbalul din ziua de astăzi este foarte amuzant, dacă te uiți bine și îți dai seama cam la ce nivel se joacă poți să te amuzi la nesfârșit.

R.: Pentru că aparatura este una dintre cele mai importante părți ale domeniului, ce aparatură deții și care este minumul de aparatură cu care poți începe această meserie?
M.R.: Momentan dețin un Canon 1Dx care este cel mai rapid aparat și, cred că încă mai este vârf de gamă cu 10 cadre pe secundă, cu focus foarte precis și zgomot mic de imagine la ISO mare, ceea ce înseamnă că poți să folosești sensibilitatea senzorului până la ISO 10.000 sau poate chiar mai mare, depinde de condițiile de lumină. Pe lângă acest aparat, mai am un aparat Canon 1D Mark II N. Ca obiective cel mai des folosesc 70-200mm 2.8 și 16-35mm 2.8, toate de la Canon. Pe lângă asta, la fotbal fotografiez cu obiectivul de 400mm 2.8, iar pe lângă astea mai dețin un obiectiv de 100mm macro, un 50mm 1.4 și un fisheye de 15mm.
Minimul de aparatură este în funcție de câți bani ai, adică eu nu cred că există un prag la care să spui „Dacă nu ai sculele astea, stai deoparte!”. Eu sunt de părere că după bugetul fiecăruia ar trebui să se gândească la un corp și două obiective, din care unul dintre obiective să fie tele, iar celălalt să fie mai wide. Din păcate, nu există o rețetă perfectă ca să spui că doar cu acea aparatură iese fotografia bună. Tehnica cu cât mai performantă te poate ajuta să surprinzi unele momente dar nu îți garantează că le vei și surprinde. Sunt de părere că trebuie să faci cele mai bune fotografii cu tehnica pe care o ai și să nu te gândești că vei face fotografii superbe dacă ai avea nu știu ce obiective sau nu știu ce aparate, permanent să te străduiești cu cei ai tu la cel mai înalt nivel. Când va mai trece timpul și vei crește, pentru că dacă îți dorești asta se va întâmpla, vei avea și obiectivele visate și vei putea să abordezi altfel lucrurile, dar probabil că odată cu acumularea experienței îți vei da seama că lipsa tehnicii poate fi compensată cu alte calități care le poți dezvolta chiar fără a cheltui prea mulți bani.

R.: Ce ar trebui să știe cei care vor să se apuce de fotografia sportivă? Ce sfaturi le dai?
M.R.: Sfatul meu pentru toți cei care se apucă acum de fotografie, nu doar cea sportivă, este ca folosind tehnica de care dispune să încerce să ilustreze cât mai bine subiectele pe care le urmăresc.

R.: Cum vezi tu fotografia sportivă în viitor?
M.R.: Din punctul meu de vedere, din păcate, tendința pe care o observ mai nou este de a folosi capturi de ecran drept ilustrații la unele articole sportive. Mie mi se pare foarte low quality, mi se pare ultima variantă care ar trebui să fie luată în calcul de editorii foto. Din păcate, nici editorii foto nu mai există dar aceasta ar trebui să fie ultima variantă pe care ar trebui să o ia în calcul cei care bagă pozele pe site-uri sau pe ziare la ora actuală pentru că asta poate să ducă încet și sigur spre dispariția fotografiilor de presă sportivă. Dar în ceea ce privește strict fotografia sportivă, nevoia de imagini nu va dispărea niciodată, ea doar se va transforma puțin și nu va mai fi atât de importantă pe partea de presă ci va duce mai mult către direcția de promovare a cluburilor sau a promovării diverselor sporturi care mai nou fără o promovare consistentă nu prea mai atrag suporteri sau chiar adepți.

R.: Vorbind despre următoarea mare competiție din Cluj, Trofeul Carpați, cum crezi că va prinde la public și la fotografi în special?
M.R.: Trofeul Carpați este o competiție de mare tradiție la Cluj și în trecut, eu chiar am prins câteva ediții ale acestei competiții când România avea două echipe și pe lângă ele veneau nume mari ale sportului, precum Spania, Croația și Serbia, adică anii 2008, 2007, 2006 ...

R.: Așa cum spuneau organizatorii, consideri că în acest an competiția va fi una de lux?
M.R.: De lux ar fi dacă s-ar fi menținut cumva formatul de două grupe și am fi văzut mai multe meciuri, dar în formatul actual de patru echipe care joacă un final four, adică în prima zi două meciuri, în a doua zi două meciuri și asta a fost, mie mi se pare o ediție mini Trofeul Carpați. Eu cred că în cazul unor meciuri de pregătire ar fi mai important numărul meciurilor, pentru că practic asta înseamnă o pregătire, capacitatea antrenorilor de a rula tot lotul și de a experimenta diferite scheme de joc sau diferite abordări ale jocului. Pentru mine cel mai important este că se face acest trofeu, pentru că după o bună perioadă de timp când competiția s-a ținut pe la Drobeta Turnu-Severin sau pe la Craiova și nu a auzit nimeni de el, trofeul a revenit la Cluj și m-aș bucura să redevină o tradiție locală, să se organizeze an de an acest trofeu, și cu asta să crească imaginea sportului în general și al handbalului în special. Sportul, în România, este egal fotbal. Multă vreme lumea nu a primit altceva la televizor decât fotbal și atunci nu a știut că există alte feluri de divertisment în forma sportului.