Sport

De patru ori mai valoroși! Cine este Dynamo Kiev, prima adversară a lui „U” Cluj din cupele europene?

„U” Cluj va lua startul cupelor europene în primul tur preliminar din Europa League, iar primul adversar care i-a ieșit în cale formației ardelene este Dynamo Kiev.

Dynamo Kiev va fi prima adversară a Universității Cluj în Europa League / Foto: Dynamo Kiev Facebook Dynamo Kiev va fi prima adversară a Universității Cluj în Europa League / Foto: Dynamo Kiev Facebook

 

 


 

În urma tragerii la sorți care a avut loc marți, de la ora 18:00, Universitatea Cluj va da piept cu Dynamo Kiev, în primul tur preliminar din Europa League.


 

Prima manșă dintre cele două echipe se va juca pe 9 iulie, la Lublin (Polonia), în timp ce returul va avea loc peste o săptămână, pe 16 iulie, pe Cluj Arena.


Cine este Dynamo Kiev?

Întreg lotul ucrainienilor este evaluat la 84 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.ro. Ca o comparație, echipa Universității Cluj este evaluată la puțin peste 19 milioane de euro, de aproape patru ori mai puțin.

Deși a încheiat ultimul sezon din Ucraina pe locul 4, fosta echipă a lui Mircea Lucescu și-a salvat sezonul prin câștigarea Cupei, care a propulsat-o în a doua competiție valorică europeană.


În ultimul sezon european, Dynamo Kiev a luat startul în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, însă a fost eliminată după două tururi și, în cele din urmă, a evoluat în faza principală din Conference League.

Deși are în lot jucători de top precum Mykola Shaparenko sau Andriy Yarmolenko, alb-albaștrii s-au clasat doar pe locul 27, cu doar șase puncte acumulate în șase partide.


Cei mai valoroși doi jucători, peste întreg lotul lui „U”!

Cel mai scump jucător din echipa antrenată de Igor Kostyuk (50 de ani) este Matviy Ponomarenko (20 de ani), evoluează ca atacant central și are o cotă de piață de 12 milioane de euro. 

Este urmat de Volodymyr Brazhko (24 de ani), mijlocaș defensiv central cotat la 10 milioane de euro. Practic, cei mai scumpi doi jucători din lotul ucrainienilor valorează împreună mai mult decât întreg lotul lui Cristiano Bergodi.

Podiumul este completat de Taras Mykhavko, un fundaș central în vârstă de 21 de ani, cotat tot la 10 milioane de euro.

Sistemul obișnuit folosit de antrenorul Igor Kostyuk este 4-1-4-1, cu următoarea echipă standard:

Neshcherbet – Karavaev, Mykhavko, Bilovar, Vivcharenko – Brazhko – Voloshyn, Buyalskyy, Shaparenko, Yarmolenko - Ponomarenko

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Dinamo Kiev, adversara Universității Cluj în primul tur preliminar din Europa League. Când și unde se joacă cele două meciuri?

După Alibek, „U” Cluj a mai transferat un atacant! A evoluat ultima oară în Liga a 2-a

Alibek va câștiga la „U” Cluj jumătate din salariul pe care îl avea la CFR! Despre ce sumă este vorba

Ultimele Stiri
abonare newsletter