Sport
Radu Constatea a anunțat obiectivul lui U Cluj după ce echipa a ajuns pe primul loc în Superligă!
„U” Cluj a câștigat în etapa a doua din play-off-ul Superligii, scor 1-0 pe terenul celor de la FC Argeș.
Radu Constantea este președintele Universității Cluj | Foto: Radu Constantea Facebook
Singurul gol al partidei a fost marcat aproape de finalul meciului. În minutul 82, portarul Căbuz a gafat uluitor: a dat pe lângă o minge trimisă către propria poartă iar balonul s-a scurs în plasă.
În urma acestui succes, „studenții” ajung la 33 de puncte și ocupă primul loc, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova, cu două mai mult decât Rapid și trei decât CFR.
Radu Constatea, președintele echipei, a avut o intervenție imediat după finalul jocului de la Pitești și a anunțat care este principalul obiectiv al lui Cristiano Bergodi pentru acest sezon.
„Nu suntem prima echipă din istoria fotbalului care câștigă așa (n.r. – după o gafă a oponenților). Obiectivul este cupa europeană. Principalul a fost play-off-ul. Nu se pune problema ca obiectivul să fie să ne luptăm la titlu.
Teren greu la Mioveni, FC Argeș e o echipă reactivă. Am pregătit meciul să fim precauți, am făcut o schimbare în minutul 35. FC Argeș joacă foarte bine acasă. Dacă pierdeam, FC Argeș trecea peste noi.
Nu cred că am făcut meciuri spectaculoase. Practicăm un fotbal bun. În Gruia ne-am bătut singuri. Noi încercăm să jucăm, dar la Mioveni e greu.
Principala favorită la titlu e Universitatea Craiova, urmată de CFR Cluj și Rapid. (n.r. – Craiova) are cel mai bun lot, stă în ADN-ul clubului să lupte la titlu. Sper ca arbitrii să nu influențeze lupta, să se decidă pe teren.
(n.r. – Despre partea financiară) Dintre echipele de play-off, suntem pe locul cinci ca buget. Să vedem cifrele fiscale din 2025. Din ce știm noi, ne aflăm sub Dinamo.
Sunt prime standard pentru câștigarea titlului, a cupei. Primele nu se pot plăti din bugetul primăriei. Sunt banii echipei, mergem pe finanțare nerambursabilă. S-ar putea ca până în iulie-august să nu mai primim finanțare, dar ne descurcăm. Avem și banii din drepturile TV. Primele se fac în funcție de cât primim. La fel pentru titlu. Sunt prime normale, nu exagerate.
În funcție de finalul sezonului, dacă participăm în cupele europene, în raport cu veniturile, vedem (n.r. – lotul pentru sezonul următor). Nu vrem să depășim bugetul, am fost precauți de fiecare dată”, a avut de spus Radu Constantea, pentru Digi Sport.
CITEȘTE ȘI:
