Sport

Trei reguli noi în fotbalul românesc. Șeful arbitrilor anunță ce se va întâmpla la tragerile de timp

Fotbalul din România va avea câteva reguli noi de joc odată cu începerea sezonului competițional 2025-2026.

Apar noi reguli de joc în sezonul 2025-2026 | Foto: Facebook - FC Universitatea Cluj Apar noi reguli de joc în sezonul 2025-2026 | Foto: Facebook - FC Universitatea Cluj

 

 


 

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Kyros Vassaras, a prezentat noile modificări ale Legilor Jocului care vor fi implementate începând cu viitorul sezon competițional, conform unui comunicat al Federației Române de Fotbal, publicat, vineri, pe site-ul oficial.
 



Trasul de timp, sancționat cu lovitură de colț

Prima modificare se referă la „Regula celor 8 secunde” se referă la perioada de timp în care portarul are dreptul să țină mingea în brațe și a fost implementată pentru a se evita tragerile de timp.

„Poate cea mai importantă modificare de regulament, pe care am văzut-o implementată și la Campionatele Europene U21, U19 din această vară, dar și la Campionatul Mondial al Cluburilor, face referire la momentul în care portarul are mingea în control, în brațe. Mai exact, dacă acesta nu dă drumul balonului în cel mult 8 secunde, atunci echipa adversă va beneficia de o lovitură de colț. Arbitrul va semnaliza în mod vizibil când portarul mai are la dispoziție 5 secunde pentru a elibera mingea. E important de menționat faptul că numărătoarea va începe din momentul în care portarul se află în controlul balonului fără a fi incomodat de vreun adversar. Iar dacă un adversar obstrucționează portarul în momentul numărătorii, arbitrul va acorda lovitură liberă indirectă în favoarea echipei portarului”, se arată în comunicatul FRF

„Dialog cu căpitanii” este a doua regulă nou-introdusă pentru a evita conflictele între jucători: „O altă prevedere face referire la dialogul arbitrului doar cu căpitanul echipei. Pentru transparență și pentru a evita eventuale conflicte, este încurajată o relație bazată pe respect reciproc între «central» și liderii din teren ai celor două echipe, care poate duce la o desfășurare în condiții mai bune a partidei. Pentru ca arbitrul să explice anumite decizii-cheie pe care le ia în timpul jocului, doar căpitanii îl pot aborda într-un mod respectuos. În același timp, este responsabilitatea căpitanilor să se asigure că și ceilalți coechipieri se comportă într-un mod adecvat și că rămân la o distanță rezonabilă de locul în care arbitrul oferă explicații. Arbitrul poate comunica și cu un alt jucător decât căpitanul, dacă acesta este implicat într-un incident iar comportamentul său este unul adecvat. În același timp, protestele, chiar și cele venite din partea căpitanilor, vor putea fi sancționate cu cartonaș galben. Aceeași sancțiune va putea fi aplicată de către arbitru și atunci când alți jucători îl înconjoară sau îl abordează fără acordul său. În cazul în care căpitanul echipei este portarul, arbitrul va trebui să fie informat înainte de startul jocului despre nominalizarea unui alt jucător de câmp cu care va dialoga pe parcursul jocului'.

Cea de-a treia prevedere se va aplica în cazul executării loviturilor de la 11 metri, „Atingere dublă la penalty”.

„Tot din acest sezon mai intră în vigoare și o prevedere legată de momentul în care un executant de penalty atinge involuntar mingea de două ori și înscrie. Într-o astfel de situație, dacă mingea este atinsă involuntar de două ori și intră în poartă, lovitura va fi repetată. În cazul în care penalty-ul este ratat, execuția nu se va repeta”, precizează sursa citată.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

A murit fotbalistul Diogo Jota! Era campion cu Liverpool și câștigător de Nations League cu Portugalia

U-BT Cluj și-a aflat adversarii din BKT EuroCup. Cu cine „vor da piept” elevii lui Mihai Silvășan?

abonare newsletter