Sport
Chipciu a vrut să plece de la CFR după câteva zile: „I-am zis că o să fie un fiasco și pentru mine, și pentru ei”
Alexandru Chipciu a recunoscut că a vrut să rupă înțelegerea cu formația feroviară la doar câteva zile după ce a semnat contractul.

În podcastul TOP LEVEL al celor de la GOLAZO, actualul fotbalist al celor de la „U” Cluj a relatat momentul transferului său la rivala CFR.
Acesta a recunoscut că a simțit încă din primele zile că nu a fost o decizie bună că a semnat cu vișiniii, însă a fost convins de președintele Marian Copilu și Dan Petrescu să continue.
„Probabil Dan Petrescu a fost antrenorul care m-a înțeles cel mai puțin dintre toți. Nu-i contestăm valoarea în niciun fel.
Am făcut o greșeală. Eu fiind de mic stelist, FCSB-ist, nu puteam să merg la CFR, dar cu mintea de atunci nu puteam să realizez treaba asta. Eu mă gândeam să revin acasă, după moartea tatălui meu, voiam să vin în România neapărat, și a trebuit să vin la CFR Cluj.
Mi-am dat seama din prima că o să fie un fiasco, de la primele antrenamente. Mi-am dat seama că o să am nevoie de adaptare iar și am avut tendința să plec.
Am mers la președintele de atunci, Marian Copilu, și i-am spus: „Marian, am greșit că am venit aici, hai să rupem contractul și gata, am terminat”. Mi-a zis că ne facem de râs, că ei m-au dorit foarte mult. I-am zis: „Crede-mă că o să fie un fiasco și pentru mine, și pentru voi”.
Mi-a zis și domnul Giovanni (impresarul Ioan Becali n.r) că nu putem să face așa, că abia m-au anunțat și eu deja vreau să reziliez. Am avut o discuție și cu Dan Petrescu, și dumnealui mi-a spus că sunt cel mai bun jucător, că de ce vreau să plec, că își dorește să rămân, că o să joc.
M-am legat de promisiunea asta, a venit și primul titlu, cel de la Craiova, și am încercat să ne reconciliem, am început să joc, dar apoi a plecat dumnealui, a venit Edi Iordănescu, iar când el s-a întors a fost cu totul altă situație căci toți care fuseseră aduși de Marian Copilu trebuiau să plece”, a declarat Chipciu pentru sursa citată.
77 de meciuri a disputat Chipciu în tricoul CFR-ului
6 goluri și 5 pase decisive a reușit acesta în Gruia
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: