Sport
EXCLUSIV: Dragoș Militaru va obține licența PRO și revine ca antrenor principal!
La numai 35 de ani, fostul tehnician al Unirii Dej va termina cursurile pentru licența PRO în această vară.

Ce presupune, mai exact, acest lucru? Licența PRO este cea mai înaltă formă de acreditare pentru antrenorii profesioniști, astfel că Militaru va putea ocupa funcția de antrenor principal la orice echipă, indiferent de eșalon.
Revine ca principal după ce a fost secund în Danemarca
Cu licența UEFA A, putea sta pe banca ca antrenor principal doar la echipele din eșalonul secund. Ultima sa experiență de acest gen a fost la Dej, în sezonul 2023/2024, când a revenit la Unirea însă nu a reușit să evite retrogradarea.
Cu un an înainte, alături de ardeleni a produs una dintre cele mai mari surprize din Liga 2. Cu un lot care avea cea mai mică medie de vârstă din campionat, a încheiat sezonul regulat pe locul 4, reușind să obțină calificarea în play-off și, totodată, cea mai bună clasare din istoria recentă a echipei.
Datorită acestei performanțe dar și a vârstei sale, Militaru a fost comparat cu antrenorul german Julian Nagelsmann, primind porecla Nagelsmann de România.
În luna septembrie a anului trecut, tehnicianul a acceptat să fie antrenor secund în staff-ul lui Mihai Teja la echipa daneză Vejle.
Monitorulcj.ro a luat legătura cu Dragoș Militaru pentru a vedea cum a trăit experiența din Danemarca, dar și care sunt acum planurile sale de viitor odată cu obținerea licenței PRO.

Militaru: „Am învățat în ultimul sezon cât în 9 ani!”
-Care e lucrul cel mai important pe care l-ai învățat după experiența din Danemarca?
-Campionatul de acolo te ajută foarte mult să te dezvolți atât că antrenor, cât și că jucător. Dacă stăm să analizăm, sunt antrenori danezi în campionatele puternice ale Europei, precum și foarte mulți jucători în primele 5 campionate din lume.
-Crezi că ai avut de pierdut sau de câștigat cât timp nu ai fost antrenor principal?
-Din punct de vedere sportiv, uman și că experiența de viață, în ultimul sezon am adunat informații și viziuni echivalent a cât am adunat de când m-am apucat de antrenorat, în urmă cu 9 ani. Sunt mulți antrenori care nu au șansa să ajungă macar o dată în viață să antreneze într-un campionat de top 10 din Europa. Din punctul acesta de vedere mă consider norocos și aș vrea să fie doar un început, iar în viitor să pot merge acolo și ca antrenor principal.

„Vârsta mea a fost și este un impediment, nu înțeleg de ce!”
-Au apărut deja discuții cu echipe de primă ligă sau e de așteptat să revii în circuitul Ligii a 2-a?
-Au fost anumite discuții atât dinspre Liga 1, cât și Liga 2. Îmi place să fiu pe teren, să-mi pot pune ideile în practică, să las ceva în urma mea. Aștept și sper la un loc unde să pot face toate acestea, într-un mediu profesionist.
-De ce nu ai apelat, până să îți obții licența PRO, la varianta de a fi „secund”, în colaborare cu un alt tehnician care avea licența?
-Nu am vrut niciodată să fac așa pentru că nu m-aș fi simțit confortabil. M-aș fi simțit mereu îngrădit, privit oarecum cu multe dubii și urme de îndoială. Cred că odată cu terminarea Licenței PRO, acum in vară, intrarea în Liga 1 se va face pe ușă din față, cu respect și încredere.
-Datorită tinereții tale ai primit și porecla Nagelsmann de România. Chiar, te-a deranjat vreodată porecla asta?
-Fiecare e liber să spună cum vrea, dar cred că avea legătură doar cu vârsta mea, nimic mai mult. În cazul meu, vârsta a fost un impediment, nu am înțeles de ce, și este în continuare. La noi se măsoară experiența prin vârstă, nu prin ceea ce știi să faci, ce capacitate ai, cum gândești.
În 2023, când era antrenorul Unirii Dej, Dragoș Militaru a obținut, din partea AFAN, titlul de cel mai bun antrenor din Liga 2.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: