Social

Walking Month revine cu jocuri „olimpice”, pentru a pune comunitatea în mișcare: probe individuale și de echipe, cu activități în aer liber pentru toate vârstele

Pași împreună pentru comunitate: Walking Olympics aduce activități pentru toate vârstele și probe pline de adrenalină. În 20 septembrie, pe strada Universității, mișcarea, distracția și comunitatea sunt pe podium.

Walking Month revine cu jocuri „olimpice” de toamnă|Foto: monitorulcj.ro Walking Month revine cu jocuri „olimpice” de toamnă|Foto: monitorulcj.ro

 

 


Pe 20 septembrie, începând cu ora 12:00, clujenii și toți cei pasionați de mișcare sunt așteptați pe strada Universității, la Walking Olympics, un eveniment Walking Month, susținut de Primăria Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘI: 
Peste 1 miliard de pași la Walking Month 2024 și 140.000 euro strânși pentru peste 3.000 de ore de terapie necesară copiilor neurodivergenți

„Walking Olympics este modul nostru de a ține comunitatea activă, conectată și în formă pentru următoarea ediție Walking Month ce va avea loc în iunie 2026”, anunță organizatorii. 


Walking Month revine cu jocuri „olimpice” de toamnă

Ce te așteaptă la Walking Olympics?

Probe „olimpice” individuale
*50m saci 
*Cursa linguriței 
*Dribling la țintă 


Probe „olimpice” de echipă
*Aruncarea la țintă 
*Baschet sincron 
*Volei pe ritm 

Activități în aer liber pentru toate vârstele – badminton, laptenis, șotron, tenis de masă, paddle smash și multe altele.


„Jocuri Olimpice în...toamnă? În 2025?! Totul e posibil când ai o comunitate atât de faină în spate. În 20 septembrie, te așteptăm pe strada Universității începând cu ora 12:00 la Walking Olympic – locul în care mișcarea, distracția și comunitatea sunt pe podium”, anunță organizatorii într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook. 

Walking Olympics este un mod inedit de a ține comunitatea conectată până la următoarea ediție Walking Month ce va avea loc în iunie 2026


Primul pas pentru fapte bune

Walking Month a devenit în ultimii 10 ani mai mult decât un concurs caritabil. Este o comunitate activă care pune faptele bune în mișcare și care continuă să crească.

Peste 1 miliard de pași au făcut împreună cei 3.745 participanți la Walking Month 2024, pentru a susține cauza copiilor neurodivergenți.

CITEȘTE ȘI: 
Record la Walking Month. Peste 3.700 de persoane s-au înscris. Pașii „se transformă” anul acesta în ore de terapie gratuită pentru copiii cu sindrom Down sau autism.

La concursul desfășurat în perioada 23 septembrie – 22 octombrie 2024 s-au înscris 3.745 de participanți care au făcut împreună peste 1 miliard de pași.

„Ne adunăm forțele pentru anul viitor și ne antrenăm intens pentru o primă ediție care se va desfășura la început de vară, o competiție care va aduce și mai multe ocazii de a face milioane de pași. Schimbăm doar anotimpul, păstrăm aceeasi energie de a face bine în jurul nostru”, se arată în mesajul publicat de Walking Month pe pagina oficială

Ediția 2026 a Walking Month se va desfășura la început de vară, în luna iunie. Până atunci, în 20 septembrie 2025, strada Universității celebrează mișcarea în cadrul Walking Olympics. 

Despre Walking Month

Walking Month este un concurs caritabil inițiat de Betfair Romania Development. Cu ajutorul acestui proiect, din 2015 până azi, mii de oameni și sute de companii au oferit peste 3 milioane de lei, ce au ajutat în susținerea mai multor cauze umanitare.

CITEȘTE ȘI: 
În premieră, Clujul va avea primul parc incluziv! Un spațiu unde toți copiii, cu sau fără dizabilități, se pot juca împreună, în siguranță și bucurie.

În 2015, participanții au strâns bani pentru dotarea cu aparatură medicală a unui spital de copii din Cluj-Napoca; în 2016, fondurile au fost direcționate către terapia de care aveau nevoie copiii cu dizabilități neuro-motorii, iar în 2017 Walking Month a oferit fondurile cu care Beard Brothers a dublat capacitatea primului taxi comunitar gratuit din Cluj. Ediția 2018 a adus fondurile necesare pentru pregătirea sportivilor României în vederea Jocurilor Paralimpice, în timp ce în 2019 am „unit cele două Românii”, donațiile concurenților fiind folosite pentru crearea primei ambulanțe sociale din Transilvania. În 2020, în plină pandemie, Walking Month a contribuit la proiectul „O masă caldă”, destinat seniorilor pentru care izolarea este o stare permanentă de fapt, iar în 2021 concurenții au donat asociației PRIMA DATĂ ACASĂ fondurile necesare pentru reabilitarea a trei dispensare medicale de la țară, pentru a crește accesul rapid și sigur la servicii medicale în comunități rurale.

În 2022, 1 milion de minute de mișcare au fost oferite copiilor în situații vulnerabile, prin tabere și activități sportive suportate din fondurile colectate, iar fondurile strânse în 2023 vor ajuta la construcția primului parc incluziv din Cluj-Napoca, proiect aflat în faza de avizare finală.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Peste 1 miliard de pași la Walking Month 2024 și 140.000 euro strânși pentru peste 3.000 de ore de terapie necesară copiilor neurodivergenți

Record la Walking Month. Peste 3.700 de persoane s-au înscris. Pașii „se transformă” anul acesta în ore de terapie gratuită pentru copiii cu sindrom Down sau autism.

Ultimele Stiri
abonare newsletter