Opinii

Roșu pe burse: o nouă criză sau un nou start

În urmă cu vreo 8-9 ani, țineam o cronică zilnică a evoluției bursiere românești și nu numai (intitulată „Roșu și verde”) într-un cotidian local. Era pe atunci o perioadă (mai) bună pentru presă (care-și permitea să fie la nivelul pretențiile unei asemenea rubrici specializate), și o etapă excelentă pentru bursă, care înregistra evoluții spectaculoase. O, tempora! O mores! Rubrica n-a ținut atât, dar în vreo 6-7 ani, cât a durat activitatea mea în acest sector, am văzut multe.

Rar s-a întâmplat să văd și consemnez o scădere pe linie de 6-7% într-o singură ședință pe BVB (Bursa de Valori București). Dacă ai fi slab de înger ai zice că tocmai a venit potopul bursier. Și totuși, în consens cu toate bursele internaționale, a căror scădere – între 4% până la 8% – este chiar dramatică (nemaivăzută), piața de capital românească s-a dus în jos luni, provocând panică și îngrijorare. Într-o asemenea zi (cum a fost luni, 24 august 2015), se pot întâmpla multe, aceste cote rămân niveluri de suport pentru multă vreme și repere istorice. Pentru prăbușirea burselor internaționale există o unanimitate în privința cauzei - scăderea bursei din China și a economiei  chinezești, aflată în căutarea unui alt model de creștere. Pentru unii dintre analiști, scăderea este normală, multe dintre acțiuni fiind supraevaluate - ultima corecție reală fiind înregistrată în 2011, pentru alții, s-ar putea întrezări germenii unei noi crize globale. Argumentele nu lipsesc, de-o parte sau de alta, dar multe dintre ele sunt conjuncturale, intuitive, lipsite de profunzime și din cauza lipsei de informații sigure și complete venite din China, generatorul acestor turbulențe. Cum se știe, China, a doua economie a lumii (după SUA),  este o struțocămilă economico-politică în care statul și banca centrală își permit intervenții majore ce pot genera fenomene artificiale în piețe, greu de analizat și interpretat (scăderea artificială a yuanului, cumpărarea de acțiuni etc.).

E cazul și acum, dar fără eficiență, se pare, deocamdată. Pe de altă parte, iată, am asistat la un adevărat raliu global (în roșu) al tuturor burselor, care ne arată, odată-n plus, că aceste conexiuni mondiale există, funcționează și generează consecințe. Această explicație a funcționat acum și pentru bursa românească, care s-a conectat la trendul general de scădere și a înregistrat rezultatul negativ consemnat mai sus, pe toții indicii și la principalele societăți listate. Pentru a înțelege și mai bine dimensiunile acestor evoluții, să consemnăm că s-a înregistrat (luni) la BVB un volum de tranzacționare de peste 32 milioane euro (pe toate instrumentele), din care 28 milioane pentru acțiuni, la o media anuală zilnică de doar 11 milioane de euro. Așadar, valoarea de tranzacționare, în condiții de vânzare masivă (panică), aproape s-a triplat față de medie, ceea ce ar putea constitui un oarecare semnal de îngrijorare. Capitalizarea bursei (valoarea tuturor acțiunilor de pe piața principală), în aceste condiții, a scăzut de vineri cu 2 miliarde de euro. Ai zice că e mult și alarmant, dar bursele globale au scăzut cu 5.000 de miliarde de dolari de la începutul scăderii yuanului. Ca întotdeauna, un asemenea gap bursier generează comportamente diferite, chiar extreme. Unii își instalează definitiv ordinele de vânzare în piață, dispuși la o pierdere evidentă, dar prevăzători în a limita o pierdere și mai mare. Alți investitori, în general cei cu profil speculativ, socotesc că abia a apărut o oportunitate „babană” de intrare în piață, la un nivel atât de scăzut al prețurilor. Acesta e și farmecul bursei că unul și același fenomen este interpretat în moduri opuse de actorii din piețe și se face loc pentru tranzacții speculative, câștiguri sau pierderi mari.


Personal, dacă ar fi să evaluez situația, m-aș plasa de partea speculatorilor, adică a celor care cu prudență, totuși, își pregătesc input-ul, adică stau cu ordinele de cumpărare „pe țeavă” pentru societăți sigure și rentabile, așteptând liniștirea apelor, binențeles cu un ochi pe ecranele burselor globale.

Prevedeam, nu de mult, o evoluție pozitivă a bursei românești, în contextul pozitiv al economiei românești cu care estimam că se va conecta. Nu m-am lepădat definitiv de această evaluare, plasând însă previziunea într-un interval mai extins de timp și într-un context internațional mai favorabil. Căci, cred eu, lumea nu are chef chiar acum de o  nouă criză economică, banii chinezești vor birui în acest episod, iar „bula speculativă” bursieră se va fi spart. Acesta ar fi momentul potrivit pentru un nou start pe piețele de capital. Este chiar important și interesant de urmărit.


Evoluția de ieri pare a confirma acest scenariu, dar atenția și prudența și trebuie să fie cuvântul de ordine al acestor zile.

Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experienţă în presă şi predă jurnalismul de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj şi Clujeanul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter