Național

DIICOT anchetează scandalul fotografiilor publicate de Elena Lasconi, înaintea alegerilor! Infracțiunea vizată este comunicarea de informații false.

Procurorii DIICOT au confirmat că efectuează cercetări față de mai mulți suspecți în dosarul fotografiilor apărute în campania electorală din 2025.

Procurorii DIICOT au confirmat că efectuează cercetări față de mai mulți suspecți în dosarul fotografiilor apărute în campania electorală din 2025. | Foto: Facebook - Elena Lasconi Procurorii DIICOT au confirmat că efectuează cercetări față de mai mulți suspecți în dosarul fotografiilor apărute în campania electorală din 2025. | Foto: Facebook - Elena Lasconi

 

 


 

Procurorii DIICOT au confirmat că efectuează cercetări față de mai mulți suspecți în dosarul fotografiilor apărute în campania electorală din 2025, în care apăreau, potrivit Elenei Lasconi, Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea.


 

Anchetatorii suspectează o posibilă înscenare cu actori și verifică inclusiv cine a comandat operațiunea și cine a furnizat imaginile care au ajuns în spațiul public în plină campanie electorală, conform Digi24.ro.


CITEȘTE ȘI:
Scandalul fotografiilor publicate de Elena Lasconi. USR se dezice de utilizarea, în competiţia electorală, a unor fotografii din surse „obscure”.

DIICOT a confirmat oficial că investighează scandalul fotografiilor publicate în timpul campaniei prezidențiale din 2025 de Elena Lasconi, imaginile care ar fi surprins o presupusă întâlnire între Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea.

Într-un răspuns transmis pentru Digi24.ro, procurorii au precizat că efectuează cercetări față de mai mulți suspecți pentru infracțiunea de comunicare de informații false, prevăzută de articolul 404 din Codul penal.


Potrivit legii, această infracțiune este pedepsită cu închisoare de la unu la cinci ani dacă prin răspândirea informațiilor false este pusă în pericol securitatea națională.

DIICOT verifică o posibilă înscenare

Până în prezent, informațiile din dosar au apărut în principal pe surse judiciare. Potrivit Digi24, anchetatorii ar fi efectuat inclusiv percheziții informatice asupra a patru suspecți implicați în realizarea imaginilor.


Aceștia ar fi declarat în timpul audierilor că au fost contactați pentru realizarea unui film de satiră politică în care să apară personaje care îi imitau pe Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea.

Conform informațiilor apărute în spațiul public, pentru realizarea proiectului ar fi fost închiriată o casă în comuna Tunari, ar fi fost cumpărate haine speciale pentru personaje și ar fi fost realizat machiaj profesional pentru actorii implicați.

Anchetatorii încearcă acum să stabilească cine a coordonat întreaga operațiune și cine a furnizat fotografiile care au ajuns ulterior în spațiul public. 

CITEȘTE ȘI:

Nicușor Dan a depus plângere penală la DIICOT împotriva Elenei Lasconi

Filmările originale ar fi dispărut

Potrivit surselor judiciare citate de Digi24, una dintre problemele întâmpinate de procurori este dispariția filmărilor originale de pe dispozitivele pe care acestea ar fi fost înregistrate.

De asemenea, anchetatorii încearcă să afle cine s-a ocupat de prelucrarea imaginilor și cum au ajuns acestea în posesia Elenei Lasconi.

Atât Elena Lasconi, cât și Victor Ponta au fost audiați în dosar. Potrivit acelorași surse, ambii ar fi declarat că scopul apariției fotografiilor a fost influențarea rezultatului alegerilor prezidențiale.

Elena Lasconi ar fi susținut în fața procurorilor că a fost indusă în eroare să publice imaginile, iar beneficiarul politic al scandalului ar fi fost Nicușor Dan.

La rândul său, Nicușor Dan declara în luna aprilie că doi dintre suspecții investigați de DIICOT ar fi făcut parte din echipa sa de campanie și a cerut procurorilor să stabilească cine a finanțat întreaga operațiune.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Fotografiile postate de Elena Lasconi pot rămâne online, a stabilit BEC. A fost respinsă plângerea lui Nicușor Dan.

Elena Lasconi reclamă două fake news-uri care circulă la adresa ei: „Este un act de sabotare a candidaturii”

Ultimele Stiri
abonare newsletter