Actriţa americană Halle Berry va încerca să obţină în instanţă custodia unică a fiicei sale, Nahla, în vârstă de doi ani, pe care o are cu fostul ei iubit, Gabriel Aubry.
Halle Berry, care s-a despărţit de Gabriel Aubry în aprilie 2010, după o relaţie de cinci ani, a declarat că este îngrijorată pentru fetiţa sa atunci când aceasta se află la tatăl ei şi că se doreşte să ceară custodia unică în justiţie, potrivit contactmusic.com.
„Halle este îngrijorată pentru fiica ei atunci când aceasta se află în grija tatălui şi se pregăteşte să facă tot ce este necesar pentru a o proteja. Ea a încercat să rezolve problema cu tatăl fetei, Gabriel Aubry, pe care amiabilă, dar din lipsă de cooperare s-a decis să apeleze la justiţie”, se arată într-un comunicat al reprezentaţilor artistei, potrivit Mediafax.
Peste 150 milioane lei vor fi alocaţi anul acesta de Ministerul Sănătăţii pentru toate institutele şi secţiile de oncologie din ţară. Pe lista Ministerului este inclus şi Institutul Oncologic din Cluj.
Ministerul Sănătăţii lansează în acest an un program de investiţii în secţiile şi centrele de oncologie din ţară. Aceasta înseamnă că peste 150 milioane de lei vor fi alocaţi, începând de luna viitoare, pentru reabilitarea unor secţii de oncologie din spitalele judeţene, a centrelor specializate, precum şi pentru dotarea cu aparatură medicală de specialitate a unităţilor sanitare.
Membrii organizaţiei Forul Ortodox Român (FOR) şi medicii de familie consideră că introducerea cardului naţional de sănătate este un experiment pe pielea asiguraţilor şi a medicilor de familie, deoarece aceştia trebuie să contribuie cu bani la punerea în practică a acestor carduri. Mai mult, reprezentanţii FOR sunt nemulţumiţi de faptul că nu se oferă o alternativă la card pentru acei asiguraţi care nu doresc acest document. De asemenea, ei mai afirmă că există riscuri legate de protejarea datelor personale. „Integrarea centralizată a fişelor medicale electronice pune în pericol siguranţa datelor medicale ale persoanei. Datele medicale sunt de maximă intimitate pentru persoana şi ar fi un dezastru dacă s-ar ajunge la scurgeri de tipul WikiLeaks, prin care o serie de informaţii dintre cele mai sensibile pot ajunge la discreţia oricui, putând fi folosite împotriva unei persoane publice, de pildă”, declară reprezentanţii FOR. Ei mai spun că, potrivit legii, doar personalul medical are acces la aceste date, nu şi alte instituţii cum ar fi farmaciile. G.D.
Deputaţii europeni vor cere opinia Comisiei, în sesiunea plenară a Parlamentului European din 2-3 februarie, asupra posibilităţii realizării unor vaccinuri împotriva TBC care să fie folosite pentru populaţia ţărilor în curs de dezvoltare. Potrivit Biroului de Presă al Parlamentului European, incidenţa tuberculozei la nivel mondial rămâne un motiv de îngrijorare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că 1,7 milioane de oameni au murit în 2009 de tuberculoză, iar vaccinarea ar fi o soluţie pentru reducerea numărului de bolnavi şi de decese. „Numai un program de vaccinare care include o campanie de vaccinare la scară largă va avea un impact pozitiv”, susţin deputaţii europeni. UE şi statele sale membre au investit masiv în activităţi de cercetare şi inovare având drept scop dezvoltarea vaccinurilor împotriva tuberculozei, iar organizaţia Tuberculosis Vaccine Initiative, un parteneriat care reuneşte peste 40 de centre europene de cercetare, are capacitatea de a transforma rezultatele activităţii sale în vaccinuri care răspund nevoii urgente la nivel mondial în acest sens. G.D.
Eunice Sanborn a devenit cea mai în vârstă femeie din lume pe 4 noiembrie 2010, după decesul călugăriţei franceze Eugénie Blanchard, la vârsta de 114 ani.
Eunice Sanborn, cea mai în vârstă femeie din lume, a murit luni, în reşedinţa ei din oraşul Jacksonville, din statul american Texas, la 115 ani. Deşi o organizaţie care analizează longevitatea centenarilor spune că Eunice Sanborn avea 114 ani, membrii familiei ei afirmă că biroul de recensământ american a înregistrat în mod eronat data naşterii sale, trecând în documentele oficiale anul 1896 în loc de 1895, potrivit Mediafax. Familia lui Eunice Sanborn spune că bătrâna şi-a celebrat cea de-a 115-a aniversare pe 20 iulie anul trecut.
Acum, cea mai în vârstă femeie din lume este americanca Besse Cooper, născută pe 26 august 1896, potrivit Grupului de cercetări gerontologice. Ea locuieşte în statul american Georgia. La cea de-a 114-a aniversare a lui Besse Cooper au participat cei patru copii, 11 nepoţi, 15 strănepoţi şi un stră-strănepot ai ei.
Cei trei membri ai trupei Hotel FM, Gabriel Băruţă, David Bryan şi Alex Szüs, care vor reprezenta România în acest an la Eurovision, au anunţat că au început deja pregătirile pentru evenimentul ce va avea loc la Düsseldorf în luna mai.
Cei trei membri Hotel FM au susţinut luni o conferinţă de presă, alături de echipa Televiziunii Române care îi pregăteşte pentru Eurovision 2011. Gabriel Băruţă a spus că în prezent se lucrează atât la forma finală a piesei, cât şi la spectacolul pe care îl vor prezenta în Germania: ,,Vrem să fie totul de bun simţ, nu vrem să aducem nimic kitschos, nimic exagerat. Nu cred că avem şanse cu ceva nenatural”. Din acest motiv, piesa ,,Change” va fi reorchestrată cu ,,instrumente naturale” precum tobă, pian şi viori, fără efecte electronice.
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” oferă începând de ieri acces gratuit la baze de date cu text integral, în cadrul “Proiectului bibliotecii virtuale”, proiect administrat de Departamentul de Stat al SUA.
Accesul la bazele de date se doar la sediul central al bibliotecii, de pe Calea Dorobanţilor, la American Corner Cluj-Napoca, situată la etajul 5 pe partea de vest a clădirii. Astfel, pot fi accesate gratuit bazele de date ale EBSCOhost Resources, Regional Business News, Gale Resources, Encyclopedia Britannica, Encyclopedia Britannica for Kids, Oxford Analytica etc.
Reţeaua internaţională de şcoli „aces”- Academia Şcolilor din Europa Centrală dă startul unui nou concurs de proiecte.
În linie cu Anul European al Voluntariatului, tema ediţiei de anul acesta este „Să construim punţi de legatură în societate - fii voluntar în comunitatea ta!“. „Elevi care vin în ajutorul colegilor cu dificultăţi la învăţătură, concerte în case de bătrâni, tineri şi vârstnici implicându-se deopotrivă în iniţiative pentru protecţia mediului inconjurător sau împotriva discriminării – iată doar câteva din activităţile care pot face parte dintr-un proiect internaţional de voluntariat între şcoli”, explică reprezentanţii aces.