Externe
Explozie în Germania aproape de granița cu Franța. Un bărbat a MURIT, iar alți patru au fost grav răniți.
Un bărbat a fost ucis într-o explozie în orașul german Volklingen, aproape de granița cu Franța.
Un bărbat a fost ucis într-o explozie în Germania | Foto: DepositPhotos.com / Fotografie ilustrativă
Un bărbat a fost ucis într-o explozie survenită la un pasaj pietonal subteran din Volklingen, un oraș din vestul Germaniei, aproape de granița cu Franța, a anunțat poliția sâmbătă 18 aprilie 2026, relatează dpa, citată de Agerpres.ro.
Un mort și doi răniți cu răni care le pun viața în pericol
Patru bărbați au fost grav răniți, doi dintre ei cu răni care le pun viața în pericol, potrivit poliției.
Anchetatorii cred că explozia a fost cauzată „de acțiune umană”, a declarat poliția, fără a oferi inițial mai multe detalii.
Poliția a primit mai multe apeluri de urgență la scurt timp după miezul nopții, în care era informată despre o bubuitură puternică și o persoană care țipa după ajutor, a declarat un purtător de cuvânt.
Ofițerii au găsit cinci bărbați în pasaj. Unul dintre ei a murit la fața locului. Cei patru bărbați răniți au fost transportați la spital.
Poliția a împrejmuit pasajul și a declarat că nu există niciun pericol pentru cetățeni, în timp ce anchetatorii lucrau pentru a determina cauza exploziei.
De asemenea, a rămas neclar ce fel de obiect a explodat. Poliția a făcut apel la cetățeni pentru informații. Volklingen este un oraș cu aproximativ 40.000 de locuitori, situat la câțiva kilometri vest de Saarbrucken.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com
CITEȘTE ȘI:
