Externe

Zeci de tinere obligate să producă materiale erotice pentru OnlyFans. Patru persoane, inculpate pentru trafic de persoane în Cehia

Poliția din Cehia a anunțat inculparea a patru persoane și a unei entități juridice într-un dosar de trafic de persoane.

Zeci de tinere au fost constrânse să realizeze conținut erotic destinat platformei OnlyFans și altor rețele sociale. | Foto: depositphotos.com Zeci de tinere au fost constrânse să realizeze conținut erotic destinat platformei OnlyFans și altor rețele sociale. | Foto: depositphotos.com

 

 


 

Poliția din Cehia a anunțat inculparea a patru persoane și a unei entități juridice într-un dosar de trafic de persoane, după ce zeci de tinere au fost constrânse să realizeze conținut erotic destinat platformei OnlyFans și altor rețele sociale.


 

Potrivit anchetatorilor, gruparea a recrutat femei cu vârsta de peste 18 ani și ar fi profitat de vulnerabilitatea, marginalizarea sau lipsa de experiență a acestora pentru a le determina să producă materiale cu caracter erotic, conform Agerpres.ro.


CITEȘTE ȘI: 

EXCLUSIV Videochatul FĂRĂ PERDEA. Cum se vede din interior jobul tabu din România? „Oamenii au o percepție greșită despre această meserie. NU ÎȚI VINZI CORPUL!”

Presiuni și amenințări asupra victimelor

Anchetatorii susțin că, după ce câștigau încrederea tinerelor, persoanele implicate le convingeau să semneze contracte prin care urmau să fie reprezentate pe rețelele sociale, în special pe platforma OnlyFans. Ulterior, victimele nu mai aveau control asupra conturilor create în numele lor și nici asupra modului în care era folosit conținutul produs.

Conform poliției cehe, persoanele inculpate ar fi folosit presiuni psihologice, amenințări cu penalități financiare și refuzul plății pentru a determina victimele să realizeze materiale din ce în ce mai explicite, împotriva voinței lor.


Profit de peste 170.000 de dolari

Anchetatorii estimează că activitatea grupării a generat venituri de cel puțin 3,6 milioane de coroane cehe, echivalentul a aproximativ 172.000 de dolari.

OnlyFans, platformă lansată în 2016, numără sute de milioane de utilizatori la nivel mondial și permite creatorilor de conținut să obțină venituri din abonamente plătite de utilizatori. De-a lungul timpului, platforma a fost implicată în mai multe controverse privind publicarea de materiale fără acordul persoanelor implicate.


CITEȘTE ȘI: 

Dugandzic, acuzat de un model că face propuneri indecente: „Poate la alte fete merge vrăjeala cu banii”

Acuzații similare și în alte țări

Potrivit unor investigații internaționale, numeroase persoane au reclamat apariția pe platformă a unor imagini și videoclipuri cu caracter sexual fără consimțământul lor. Cazuri similare au fost semnalate atât în Statele Unite, cât și în Marea Britanie, unde autoritățile au primit plângeri privind utilizarea neautorizată a unor materiale pornografice.

Ancheta din Cehia este în desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească numărul exact al victimelor și amploarea rețelei implicate în acest dosar.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

CA Cluj îi scapă pe administratorii unui studio de videochat de plata a 1,7 mil. lei către stat

Evaziune fiscală prin videochat! Ce pedeapsă a primit vinovata?

Videochatul rentează. Ce afaceri a avut una dintre cele mai mari francize cu sediu și la Cluj?

Ultimele Stiri
abonare newsletter