Economie

Proiecte finalizate cu succes și finanțate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest

Prin intermediul fondurilor europene, România s-a dezvoltat şi continuă să se dezvolte în diverse domenii: de la creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane prin modernizarea drumurilor județene, creșterea eficienței energetice în clădiri publice sau private până la impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.

Prin intermediul fondurilor europene, România s-a dezvoltat şi continuă să se dezvolte în diverse domenii: de la creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane prin modernizarea drumurilor județene, creșterea eficienței energetice în clădiri publice sau private până la impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.

Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre cele mai importante programe operaţionale prin intermediul căruia România a putut să acceseze fonduri europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) în perioada 2014-2020. 



Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest este Organism Intermediar al POR 2014-2020 în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, ajutând la evaluarea, verificarea şi monitorizarea a peste 1.000 de proiecte care aparţin atât beneficiarilor privaţi, cât şi beneficiarilor publici.

Reabilitarea unui simbol al municipiului Cluj-Napoca


Turiștii care vizitează municipiul Cluj-Napoca, dar și locuitorii orașului, se pot bucura de noile facilități de vizitare ale unuia dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii gotice din Transilvania. Biserica Romano-Catolică Sf. Mihail, care veghează asupra orașului din mijlocul Pieței Unirii, a fost pusă în valoare prin mai multe lucrări de reabilitare care să o repoziționeze în circuitul turistic și să o valorifice ca un adevărat simbol al orașului. 

Biserica are o  vechime de aproape șapte secole, construcția acesteia a început în anul 1316 și a suportat mai multe intervenții, restaurări și reconstrucții în urma unor serii de incendii și cutremure. O ultimă restaurare a bisericii a avut loc între anii 1957-1960, moment în care au fost readuse la viață o parte din picturile secolelor XIV-XV.


Restaurarea de care beneficiază în prezent are ca scop creșterea accesibilității în rândul tuturor categoriilor de turiști. Astfel, Biserica este și va fi accesibilă persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, iar persoanele cu dizabilități de vedere vor avea acces la serviciile turistice oferite de biserică prin intermediul scrierii în alfabet Braille. Conform planurilor de realizare, Biserica a fost dotată și cu un Info chioșc.

Prin implementarea proiectului se preconizează o creștere medie a numărului anual de vizitatori la Biserica Romano-Catolică Sf. Mihail cu 6%.


Proiectul de reabilitare care are drept beneficiar Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail are o valoare totală de 29.611.884,90 lei și este finanţat prin Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1. Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Biserica Reformată din Huedin a trecut prin reparații capitale


Biserica Reformată din Huedin, județul Cluj, este un alt lăcaș de cult care a beneficiat de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Cu o vechime de peste șapte secole și trecută prin mai multe incendii și cutremure, această biserică este cel mai impozant monument din Țara Călatei și un obiectiv turistic important de pe drumul național E60/DN1. Cu atât mai necesar a fost, deci, proiectul de restaurare care să repună monumentul în circuitul turistic. 

Valoarea totală a proiectului de restaurare a fost de 11.269.693,10 lei, iar lucrările realizate la acest important monument istoric, de care beneficiază Parohia Reformată din Huedin, au urmărit creșterea accesibilității în rândul tuturor categoriilor de turiști prin intervenții arhitecturale, atât în exterior, cât și în interior. Persoanele cu dizabilități de vedere vor putea să consulte descrierea istorică a bisericii pe plăcuţe cu scris Braille sau să solicite informaţii la noul Info chioşc amenajat în cadrul bisericii.

Prin toate lucrările realizate s-a urmărit conservarea unui important obiectiv de patrimoniu  și creșterea numărului anual de vizitatori la Biserica Reformată din Huedin.

O nouă zonă de agrement în cartierul clujean „Între Lacuri” 

Municipiul Cluj-Napoca dispune de o nouă zonă de agrement și de petrecere a timpului liber amenajată cu sprijinul POR 2014-2020. Este vorba despre o zonă care suferea foarte mult de o lipsă acută a spațiilor verzi, mai exact cartierul clujean „Între Lacuri”. Astfel, prin intermediul unui proiect cu o valoare totală de 11.090.390,84 lei, în centrul acestui cartier a fost identificat un teren degradat și neutilizat care a beneficiat de o transformare radicală prin lucrări de revitalizare a terenului, amenajare de spații verzi şi crearea unor spații de relaxare și promenadă. 

Noua zonă de recreere, destinată tuturor categoriilor de vârstă, a crescut calitatea vieții locuitorilor, devenind un centru de cartier și un loc plăcut de socializare. Mai mult decât atât, noua zonă verde a orașului a venit în completarea necesarului de spații verzi raportat la numărul de locuitori din municipiul Cluj-Napoca, mai ales în zona străzii Aurel Vlaicu, respectiv în cartierele sale adiacente, Mărăști și Între Lacuri.

În astfel de cartiere, sufocate de mașini parcate și de garaje, zonele de recreere sunt vitale pentru reducerea nivelului de poluare, îmbunătățirea aspectului estetic al orașului și, implicit, creșterea calității vieții locuitorilor din zona respectivă. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter