Economie
Simai Technology & Dyness: două zile de inovație, strategie în domeniul energiei fotovoltaice și celebrarea oamenilor din spatele succesului!
Dyness și Simai Technology au organizat, la Cluj, pe parcursul a două zile, ceremonia anuală de apreciere dedicată partenerilor, clienților și colaboratorilor din industria fotovoltaică.
Paul Giurea, Regional Manager Simai Technology, prezintă evoluția companiei, fondată în 2022. Simai se concentrează pe producția de panouri fotovoltaice și a dezvoltat, în ultimii ani, o rețea extinsă de distribuție în Europa, Asia de Sud-Est, Africa și America Latină |Foto - monitorulcj.ro
Evenimentul a reunit profesioniști din întreaga țară și a oferit participanților o experiență complexă: prezentări de specialitate, sesiuni de training, competiții de abilități pentru instalatori, demonstrații tehnice și activități în aer liber.
Atmosfera festivă a avut ca obiectiv principal celebrarea oamenilor care contribuie la dezvoltarea celor două companii.
Reprezentanții companiilor au subliniat importanța consolidării relațiilor cu partenerii și rolul acestora în dezvoltarea brandurilor pe piața europeană.

„Această ceremonie este modul nostru de a vă onora loialitatea”
„Este o celebrare a oamenilor care au făcut posibil succesul nostru. De-a lungul anului, ați avut încredere în noi și în produsele noastre, ați colaborat cu noi și ne-ați ajutat să devenim cine suntem astăzi. De aceea, suntem aici pentru a vă onora loialitatea și pentru a vă mulțumi sincer că faceți parte din familia Dyness și Simai. Această ceremonie este modul nostru de a oferi înapoi către dumneavoastră fiecare vizită, fiecare proiect, fiecare conversație, fiecare parteneriat și chiar fiecare ceartă, toate au contribuit la relația noastră pe care o împărtășim astăzi. Voi sunteți motivul pentru care Simai și Dyness continuă să inoveze, să evolueze și să ofere excelență”, au transmis reprezentanții Simai.
În mesajul său, Calvin Liu, Sales Manager East Europe Dyness, a transmis recunoștința companiei pentru sprijinul acordat în ultimii ani.

„„Înseamnă foarte mult pentru noi să fim pe această piață. Nu puteam ajunge aici fără tot ajutorul dumneavoastră. Vă mulțumesc frumos”, a transmis Liu.
Extindere internațională și investiții în producție
La rândul său, Paul Giurea, Regional Manager Simai Technology, a prezentat evoluția companiei, fondată în 2022 și având sediul central în București. Simai se concentrează pe producția de panouri fotovoltaice și a dezvoltat, în ultimii ani, o rețea extinsă de distribuție în Europa, Asia de Sud-Est, Africa și America Latină.
„Suntem focusați pe partea de manufacturarea panourilor fotovoltaice. De-a lungul acestor ani, am dezvoltat în restul Europei, în sud-estul Asiei, în Africa și în America Latină diferite canale de distribuție a panourilor fotovoltaice, în primul rând, și suntem în legătură directă cu peste 20 de distribuitori extrem de mari. În România avem o favrică de panouri fotovoltaice, este full automată, se produc 2 GW de panouri anual. Principalale piețe în care distribuim aceste panouri sunt Europa și America. Recent, am deschis și un grup Simai în China, unde avem 11 persoane care se ocupă de partea de aprovizionare, negociere și strict de controlul calității produselor ce ar urma să le introducem în portofoliul nostru. Revenind la fabrica de producție din România, avem producție de panouri fotovoltaice, recent am deschis o fabrică de producție de celule fotovoltaice în Filipine. Avem peste 300 de angajați la nivel mondial”, a declarat Paul Giurea.

Noi baterii și soluții de stocare pentru 2026
Pentru anul viitor, Simai și Dyness pregătesc o serie de soluții avansate destinate atât utilizatorilor rezidențiali, cât și segmentului comercial și industrial:
- Baterii rezidențiale de 5, 10 și 15 kW, cu protecție IP65, ideale pentru instalare exterioară și siguranță sporită.
- Sisteme all-in-one de 100 kW și 215 kW, cu invertor integrat și multiple opțiuni de conectare.
- Unități mari de stocare de până la 2 MW, concepute pentru proiecte ample, inclusiv soluții mobile montate pe camion, utile în construcții sau zone fără acces la rețea.
Giurea a subliniat că planificarea atentă a lanțului de aprovizionare a permis companiei să rămână cu un pas înaintea pieței.
„Având în vedere că am gândit foarte bine proiectul pe partea de aprovizionare, considerăm că și anul trecut și anul acesta suntem cu un pas în față. Vedem viitorul, știm ce va urma în următorul an și știm pe ce să mizăm. Datorită acestui fapt partenerii noștri sunt într-o continuă creștere și de la lună la lună, portofoliul nostru crește. Partea de colaborare dintre noi și cei de la Dyness este foarte bună având în vedere că împlinim condițiile utilizatorului final cât și al instalatorului, de la livrare de produse până la asistarea pentru instalare”, a mai precizat Giurea.
Perspective pentru piața fotovoltaică din România
Reprezentanții Simai consideră că piața locală se află într-o fază de expansiune, cu potențial important pe segmentele comercial, industrial și de utility scale.
„Piața panourilor fotovoltaice din România este într-o continuă ascensiune, așteptăm cu nerăbdare să vedem ce vești vom avea pe partea de proiecte rezidențiale, unde în momentul de față sunt anumite semne de întrebare, dar pe ceea ce mizăm și unde considerăm că anul următor vor fi destul de multe fonduri sunt proiectele comerciale și industriale, dar și cele de utility. Mizăm 100% pe stocări mari și chiar așteptăm ca Guvernul și Europa să deblocheze anumite fonduri pentru că este necesar, cel puțin pe partea de echilibrare și pentru a stabili economia țării, un factor foarte important să avem aceste stocări. Suntem la dispoziția oricărei companii din România, având în portofoliu toate stocările necesare României la momentul actual”, a conchis Paul Giurea.
Despre Simai Group
Simai Group este un furnizor de top de soluții de energie solară, specializat în proiectarea, instalarea și întreținerea sistemelor de panouri fotovoltaice de înaltă eficiență. Oferă soluții energetice durabile pentru clienți rezidențiali, comerciali și industriali, contribuind la reducerea amprentei de carbon și a costurilor cu energia. Simai Group utilizează cele mai noi tehnologii în domeniul panourilor fotovoltaice, asigurând o conversie optimă a energiei solare și reducerea costurilor de energie.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
