Actualitate
Șoferul care a accidentat mortal un pieton în Ceanu Mare și a fugit, plasat sub control judiciar
Șoferul care a lovit mortal un pieton, marți, și a fugit de la locul accidentului, a fost plasat sub control judiciar.
Șoferul care a lovit mortal un pieton și a fugit de la locul accidentului, plasat sub control judiciar.| Foto: Depositphotos.com
Inițial, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
CITEȘTE ȘI:
Pieton lovit mortal de mașină în comuna Ceaunu Mare. Șoferul a fugit de la locul accidentului.
Potrivit IPJ Cluj, pe numele bărbatului a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Șoferul care a accidentat mortal un pieton în Ceanu Mare și a fugit, plasat sub control judiciar
„Astăzi, 8 ianuarie a.c., pe numele bărbatului de 36 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Șoferul de 36 de ani, din localitatea Ceanu Mare, care conducea un autoturism din direcția localității Ciurgău, ar fi accidentat un pieton care s-ar fi aflat pe partea carosabilă, identificat ca fiind un bărbat de 69 de ani, din aceeași localitate. Ulterior impactului, conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului.
„În urma activităților operative desfășurate, conducătorul autoturismului a fost identificat și depistat în comuna Ceanu Mare, iar autoturismul implicat a fost găsit în municipiul Cluj-Napoca. Accidentul s-a soldat cu decesul pietonului, acesta fiind declarat decedat la fața locului. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la IML Cluj-Napoca în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului”, a mai transmis IPJ Cluj.
Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au dispus reținerea bărbatului de 36 de ani, pentru 24 de ore.
Astăzi, bărbatul a fost plasat sub control judiciar.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI:
