Economie

Prețurile locuințelor continuă să crească în UE. România, peste media zonei euro.

Prețurile locuințelor au înregistrat noi creșteri în primul trimestru din 2025, atât în zona euro, cât și la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Prețurile locuințelor continuă să crească în UE. România, peste media zonei euro | Foto: Depositphotos.com Prețurile locuințelor continuă să crească în UE. România, peste media zonei euro | Foto: Depositphotos.com

 

 


Prețurile locuințelor au crescut cu 5,4% în zona euro și cu 5,7% în UE, în primul trimestru din 2025, comparativ cu perioada similară din 2024, după ce în trimestrul patru din 2024 au înregistrat un avans de 4,1% în zona euro și de 4,9% în UE, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat vineri de Eurostat.

 


În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, una a raportat o scădere a prețurilor locuințelor în primul trimestru din 2025, iar 25 creșteri anuale. Scăderea a fost în Finlanda (minus 1,9%), iar cea mai mare expansiune s-a înregistrat în Portugalia (16,3%), Bulgaria (15,1%) și Croația (13,1%).

România a raportat un avans anual de 4,9% în primul trimestru din 2025, după o creștere anuală de 4% în perioada septembrie - decembrie 2024.


Comparativ cu trimestrul patru din 2024, prețurile locuințelor au crescut cu 1,3% în zona euro și cu 1,4% în UE, în primul trimestru din 2025.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, patru au raportat scăderi ale prețurilor locuințelor, iar 22 creșteri. Cel mai semnificativ declin a fost în Slovenia (minus 2%), Luxemburg (minus 1,2%) și Finlanda (minus 1%), cea mai mare expansiune fiind în Ungaria (5,2%), Portugalia (4,8%) și Croația (4,5%). România a raportat un avans de 2,1% în primul trimestru din 2025, după o creștere de 1,6% septembrie - decembrie 2024.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Vești bune pentru românii cu rate la bănci: indicele ROBOR la trei luni a scăzut sub 7% pe an

România, cel mai ridicat deficit de cont curent din UE, în primele trei luni din 2025

abonare newsletter