Artă & Cultură

Clujul de altădată: Primul festival de muzică din Cluj, organizat în secolul al XIX-lea

Mulți dintre noi ne-am distrat cel puțin o dată la un festival de muzică, indiferent de genul pe care îl preferăm. Însă ceea ce puțini știu este că și strămoșii noștri au avut un festival de muzică, organizat în centrul orașului.

Clujul de altădată: Primul festival de muzică din Cluj, organizat în secolul al XIX-lea

 

 


Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei a prezentat pe pagina sa de Facebook o monedă care datează din 1874, potrivit reprezentanțiilor acea monedă era oferită participanților la primul festival de muzică organizat în Cluj. 

 


Din anumite puncte de vedere evenimentul seamănă izbitor cu ceea ce înseamnă astăzi un festival de muzică la Cluj. 

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 

 


Prima zi a festivalului coral a fost 27 august 1824 și precum festivalurile din ziua de astăzi, acesta a ținut 5 zile. În cele 5 zile sute de artiști experimentați sau amatori din Ungaria au încântat curioșii care descopereau pentru prima dată experiența unui astfel de eveniment. Festivalul avea mai multe locații din Clujul vechi, iar printre acestea amintim Piața Centrală și Parcul Central.

Programul muzical, instrumental și coral a fost completat și de un concurs de tir, dar și de un concert festiv la teatru organizat în fiecare seară de festival.


Similar festivalurilor de muzică autohtone, închiderea festivalului a avut loc cu o lansare de artificii din Parcul Central.

„Deși era un festivalul coral, la care au participat sute de artiști și de amatori din toată Ungaria, programul festivalului era foarte variat și includea și alte activități: concurs de tir, muzică instrumentală și un concert festiv prezentat seara, la teatru. Presa amintește că orașul a răsunat de muzică, festivități și voie bună timp de 5 zile, evenimentele fiind organizate în diferite locuri, precum: Piața Centrală (Főtér) sau Parcul Central (Sétatér). 

Similar festivalurilor de muzică de astăzi, evenimentul a avut o încheiere spectaculoasă cu artificii lansate din parc!

În colecțiile MNIT, se află o medalie de participare la acest festival de muzică clujean, pe avers apare stema Clujului în cunună de lauri, iar pe revers, în zona centrală, o liră, cu inscripția circulară: KOLOSZVÁRI ORSZÁGOS DALÁR ÜNNEPÉLY AUGUST HO 1874”, au transmis reprezentanții Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

 

CITEȘTE ȘI:

Înapoi în timp. Cartierul Gheorgheni, bucuria copiilor de altădată. Imagini cu Clujul anilor '70. GALERIE FOTO

Clujul în filmele vechi românești. Orașul, un „Hollywood al Transilvaniei” în urmă cu 100 de ani. VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter