Descinderi ale anchetatorilor au loc, joi dimineaţă, la Ministerul Transporturilor şi la regionalele CFR, fiind vizaţi zeci de angajaţi, între care directori, suspectaţi de fapte de corupţie, iar potrivit unor surse judiciare ar fi vizată în principal regionala CFR Braşov. Liderul sindical al CFR Braşov, Alexandru Lorincz, a declarat că ancheta vizează toate regionalele CFR, nu numai pe cea de la Braşov, anchetatorii mergând la sediile acestor structuri pentru a pune în executare mandate de aducere, liderul apreciind că este vorba despre un abuz, scrie Mediafax.
Jane Seymour reuşeşte să îşi păstreze tonusul şi frumuseţea la cei 61 de ani pe care îi are. Actriţa din celebrul serial "Dr. Quinn" a uimit, în ultima sa apariţie publică, prin forma fizică pe care o arată, scrie Mediafax.
Producătorii şi distribuitorii de medicamente vor fi sancţionaţi drastic dacă retrag sau opresc de la vânzare un medicament fără să notifice statul cu un anumit număr de luni în prealabil, a declarat, miercuri, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
Trei nave guvernamentale chineze au intrat joi dimineaţă în apele teritoriale ale insulelor administrate de Japonia şi revendicate de China, a anunţat paza de coastă niponă.
Mare parte din cele 19 străzi adiacente arterei Bună Ziua nu pot fi asfaltate de Primărie din cauză că acestea sunt private. Cetăţenii solicită însă autorităţilor locale asfaltarea străzilor.
Şoferii care fac curse de transport persoane ilegal pe ruta Floreşti – Cluj-Napoca s-au înmulţit în ultima perioadă, iar floreştenii spun că sunt hărţuiţi de cei aproximativ 20 de rechini.