Actualitate

Cum arată harta marilor investiții imobiliare din țară (P)

Cluj – Napoca grupează proiecte imobiliare în lucru de peste 20.000 mp, 3 noi hoteluri mari și peste 5.000 de apartamente.

Investiții totale de peste 2 miliarde de EURO sunt în derulare în acest moment sau vor fi demarate în perioada imediat următoare, la nivelul celor mai mari 5 orașe din țară (Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Iași și Constanța). Astfel, între finalul anului 2021 și 2024, în cele 5 orașe și în regiunile adiacente vor fi finalizate proiecte de proprietăți comerciale ce cumulează în total peste 370.000 mp (clădiri de birouri, spații logistice, parcuri de retail), 7 mari hoteluri afiliate unor branduri internaționale și peste 20.000 de apartamente noi, conform raportului BUCHAREST REAL ESTATE CLUB (BREC) - REGIONAL CITIES lansat astăzi. Analiza este realizată pe baza informațiilor BREC de la companiile din piață și a datelor CBRE, Cushman & Wakefield Echinox, Simon & Partners Cluj-Napoca, IMRA Real Estate Constanța și EST Hospitality.

După o perioadă în care Cluj-Napoca a atras cele mai multe investiții în birouri după cele din București, acesta și localitățile din jur atrag peste 20.000 mp de noi spații logistice și 3 noi hoteluri (dintre care un hotel Radisson și un hotel sub brandul Courtyard by Marriott), segment impulsionat de marile festivaluri de muzică și de evenimentele sportive organizate aici în ultimii ani.


Unul dintre investitorii majori în Cluj este Immofinanz, care deține aici centrul comercial Vivo!, cu o suprafață de peste 60.000 mp. După ce a investit recent 22 mil. EUR în modernizarea acestui centru, investitorul austriac se pregătește de finalizarea modernizarii unei suprafețe de 10.000 mp la centrul Vivo! Baia-Mare. 

De asemenea, grupul Iulius deține Iulius Mall, una dintre cele mai mari investiții locale de retail, iar investitorul belgian Speedwell a finalizat în 2021 Record Park, un proiect mixt cu spații de birouri, retail, apartamente, spații de co-working și restaurante.   


Județul Cluj, cu o populație de 732.913 de locuitori dintre care 325.179 în reședința de județ – Cluj-Napoca, are un PIB anual de 10 milioane de EUR, conform datelor INS pentru anul 2020, al doilea după București. 

Potentialul de resurse umane calificate al zonei continuă să atragă investiții străine, un bun exemplu fiind Bosch, unul dintre cei mai mari producători de componente auto de pe piața locală, care a inaugurat anul acesta a treia hală de producție de 34.500 mp în cadrul fabricii de componente electronice auto și a anunțat că își va extinde centrul de inginerie cu o nouă clădire de birouri de 10.000 mp. În acest context, investițiile în sectorul rezidențial sunt în creștere, conform companiei locale de consultanță Simon & Partners, peste 5,000 de apartamente fiind în dezvoltare în prezent, cu termene de livrare 2022-2024. 


Investițiile imobiliare din țară au determinat și expansiunea regională a altor jucători din industriile conexe, precum piața de fit-out, facility management, construcții și materiale/ sisteme arhitecturale ș.a. 

Alukönigstahl România, subsidiara locală a liderului european pe piața sistemelor din aluminiu, PVC și oțel, a semnat în primele 9 luni ale anului 2021 business în valoare de 17 milioane de euro, cu peste 60% dintre proiecte pe segmentul rezidential. COS, liderul pieței de fit-out (design si amenajari pentru spatii interioare) de birouri, deține birouri la Cluj-Napoca (unde operează și brandul de birouri filexibile Stables), Timișoara și a deschis de curând o nouă reprezentanță la Iași.  EFMS (companie antreprenorială românească de facility management) s-a extins la nivel național, ajungând la o cifră de afaceri de 6.6 mil. EUR în 2020, iar Reynaers Aluminium, furnizor de sisteme pentru fațade și usi, a inaugurat anul acesta 3 noi showroom-uri în țară, dintre care unul la Cluj-Napoca. 


THETA Furniture & More - integrator de soluții de design interiorfinalizează la începutul anului următor o nouă fabrică de mobilier, o investiție de 4 mil. EUR în apropierea Bucureștiului și se extinde de asemenea la nivelul orașelor regionale, cu proiecte diverse în segmentul de retail și comercial, birouri sau medical.

BUCHAREST REAL ESTATE CLUB (BREC) este cea mai mare organizatie a pieței de real – estate din Romania. Companiile membre BUCHAREST REAL ESTATE CLUB sunt investitori majori, locali și internaționali, activi pe segmentele proiectelor de regenerare urbană, clădirilor de birouri, parcurilor logistice și industriale, parcurilor de retail, investitiilor rezidențiale. Mai multe informații: www.brec.ro

Ultimele Stiri
abonare newsletter