Actualitate

O lecție de istorie: Ce am sărbătorit noi, românii, în 9 mai? Când e Ziua Victoriei, Ziua Europei și Ziua Independenței?

Profesorul de relații internaționale și diplomatul clujean Valentin Naumescu explică semnificația celor TREI zile importante pentru România. Victoria în Al Doilea Război Mondial, din 8 mai 1945. Fondarea Uniunii Europene, în 9 mai 1950. Independența de stat a României din 10 mai 1877.

 

 


Profesorul de relații internaționale clujean Valentin Naumescu a explicat semnificația celor trei zile importante pentru România, anume Ziua Victoriei, Ziua Europei și Ziua Independenței, pentru persoanele care nu le cunosc.

 


„Haideți să îi ajutăm pe cât mai mulți dintre semenii noștri să cunoască aceste date elementare ale istoriei! Nu mai este un secret pentru nimeni că regimul comunist a schimbat după 1947 în manuale data independenței și a scos complet din referințe data de 10 mai, care fusese/este și acum Ziua Regalității în România.

Cât despre Ziua Victoriei, sper sincer că vrem să o celebrăm împreună cu aliații noștri occidentali, nu cu succesorii Uniunii Sovietice”, a spus Valentin Naumescu.


„8 MAI, 9 MAI, 10 MAI - Este chiar așa de greu de înțeles?”

Diplomatul clujean Valentin Naumescu a explicat semnificația celor trei date foarte importante pentru țara noastră, anume victoria în Al Doilea Război Mondial, din 8 mai 1945, fondarea Uniunii Europene în 9 mai 1950 și independența de stat a României din 10 mai 1877.

„Au trecut 31 de ani, este momentul să îi extragem și pe ultimii dintre semenii noștri rămași în confuziile (deliberate și ipocrite) ale manualelor comuniste de Istorie și, chiar dacă nu au toți în prezent timpul să pună mâna pe o carte serioasă de istorie, să le explicăm că:


8 MAI (1945) - este Ziua Victoriei în Europa (V.E. Day), ziua semnării instrumentului de capitulare a Germaniei naziste (ora 23:00, ora Berlinului), de către feldmareșalul Keitel, după ce pe 7 mai, deci cu o zi înainte, mai fusese semnată o capitulare, la Reims (Franța) de către Alfred Jodl, din însărcinarea amiralului Karl Donitz (succesorul desemnat de Hitler), document considerat însă insuficient de către Stalin

9 MAI (1950) - este Ziua Europei, ziua «Declarației Schuman» (un discurs rostit de Ministrul de Externe al Franței de la vremea respectivă, Robert Schuman, în care a propus reconcilierea istorică franco-germană și unificarea producției de cărbune și oțel a Franței și Germaniei, apoi a altor state fondatoare ale Comunității, sub o autoritate unică)


10 MAI (1877) - este Ziua Independenței de stat a României, ziua în care Regele Carol a promulgat Legea pentru desființarea tributului către Înalta Poartă. (să nu apară cineva pe aici cu pseudo-argumentul discursului lui Kogălniceanu în Parlament pe 9 mai, căci sărbătoarea oficială în România a fost, până în 1947, 10 mai, și nu poate fi acceptată schimbarea ulterioară, ideologică, a ceea ce 70 de ani poporul român sărbătorise pe 10 mai!)”, a elaborat profesorul de relații internaționale clujean.

CITEȘTE ȘI:

Opinie. CEO Terapia, Dragoș Damian: „Până în 2034 mutăm la Cluj-Napoca sediul Comisiei Europene”

 

Planuri mari pentru europeni: Până în 2030, aproape 80% dintre cei aflați în UE ar trebui să aibă un loc de muncă

 

abonare newsletter