Actualitate

Poştaşii clujeni au protestat în stradă; ei solicită majorarea salariilor

Câţiva zeci de angajaţi ai Companiei Naţionale Poşta Română au ieşit marţi în stradă, la Cluj-Napoca, pentru a protesta faţă de salariile foarte mici pe care le au. Ei spun că, deşi au existat negocieri şi discuţii cu privire la îmbunătăţirea condiţiilor lor de muncă, măsurile au întârziat să apară.

Foto arhiva

Oamenii au oprit lucrul pentru o perioadă scurtă şi s-au adunat în faţa oficiului poştal de lângă Gara din Cluj-Napoca, care este unul dintre cele mai importante din judeţ.

“Marea nemulţumire a noastră este majorarea salarială în sumă de 200 de lei, pe care nu am primit-o, şi condiţiile de muncă şi neatenţia conducerii companiei şi a ministerului asupra acestei companii. Astăzi am hotărât, cu câteva subunităţi din judeţul Cluj, să oprim activitatea, să tragem un ultim semn de alarmă conducerii companiei şi ministerului că salariaţii din Compania Naţională Poşta Română au ajuns la capătul răbdării, nemaiputând continua aşa activitatea la salariile pe care le au. Adică marea majoritate au salariul minim pe economie sau apropiat de el”, a declarat reprezentantul poştaşilor, Carol Sinka.


El a explicat că un factor poştal care are 27 de ani de muncă în cadrul companiei are un salariu net de 1.430 de lei, iar un factor poştal debutant ia un salariu 850 de lei. Sinka a precizat că această situaţie duce la o serie de urmări care are efecte negative asupra muncii angajaţilor.

“Deci nu se mai poate aşa. Avem o fluctuaţie de personal foarte mare. Am făcut nenumărate concursuri la nivelul judeţului Cluj. Nu rămân oamenii, pleacă din cauza condiţiilor şi a salariilor”, a spus Sinka.


Liderul de sindicat a explicat şi care sunt nemulţumirile legate de condiţiile de muncă. El a spus că tehnica de calcul nu a fost schimbată de 15 ani, iar cele mai multe oficii nu au fost reparate, igienizate sau zugrăvite de peste 20 de ani. De asemenea, poştaşii nici nu îndrăznesc, în aceste condiţii, să spere la primirea unor scutere sau biciclete, aşa cum au poştaşii din alte ţări.

“În Ungaria şi Germania poştaşii au scutere sau biciclete. La noi, echipament de protecţie nu s-a primit de ani de zile, marea majoritate a factorilor poştaşi au probleme cu spatele, cu genunchii, dar şi cu plămânii, din cauză că au foarte mult de cărat, chiar şi 30 de kilograme odată, şi ies în stradă pe ploaie sau caniculă”, a spus Sinka.


Potrivit acestuia, dacă nu vor fi rezolvate revendicările poştaşilor, aceştia vor declanşa 'oprirea lucrului la nivel naţional pe perioadă nedeterminată'.

Revendicările membrilor Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România vizează majorarea cu 200 lei, în sumă fixă, a salariilor, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, dar şi obligarea conducerii Companiei Naţionale Poşta Română, de către acţionarul majoritar - Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională - de a creşte veniturile companiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter