Actualitate

OPINIE. Nu vă supărați, pe noi ne ascultă cineva?

De ce este gravă afirmația că SRI a investit un miliard de euro în aparatură de interceptare a comunicațiilor?

sursa foto ivoline.ro

De ce ar avea nevoie SRI de un server de UN MILIARD DE EURO? „Un server” e formularea banalizată, ușor de înțeles de toată lumea. În realitate, la banii ăștia, ar fi vorba despre un data-center, o „fermă de servere”, care se avea nevoie de condiții foarte speciale de amplasare și funcționare. Spre exemplu, fără să luăm în discuție chestiunile de securitate și protecție, numai consumul de curent electric pentru servere și sistemele de ventilație necesare păstrării temperaturii de funcționare este de ordinul zecilor de megawați, cam cât consumă în mod normal un orășel nu tocmai mic. Să mai adăugăm necesitatea unor generatoare care să garanteze continuitatea alimentării cu energie și ne putem face o idee despre cât de complexă este o astfel de structură.

Unde ar fi amplasat acest mega-server al SRI? În mod sigur nu în debaraua din spate a unui Centru Zonal oarecare și nici în beciul plin de igrasie al unei UM... Pentru așa ceva e nevoie de o clădire sau un complex de clădiri, care l-ar face extrem de vizibil tuturor. Doar dacă nu cumva funcționează „acoperit” și trecem zilnic pe sub geamurile instituției fără să știm ce e în spatele gardului.


În plus, să nu uităm că vorbim despre ceva extrem de perisabil, pentru că tehnologia în domeniul IT&C se schimbă foarte repede, astfel încât orice echipamente achiziționate anul acesta în mod sigur vor fi învechite anul viitor. Chiar și fără să fi fost folosite un minut. Așadar, de ce ar investi cineva miliarde dacă nu ar acoperi o necesitate sau nu ar produce un profit semnificativ?

Dacă SRI are așa ceva - sunt doar câteva astfel de centre de date și unul singur este „de stat”, cel al NSA, mult hulita instituție americană de supraveghere a comunicațiilor. Celelalte sunt private și sunt destinate uzului public (Facebook, Apple, Microsoft sau Google, giganți informatici mondiali) cu scopul de a obține profit - ne putem întreba desigur la ce-i folosește? Și, de ce nu, cui îi folosește?


Monica Macovei este un al doilea Eduard Snowden. Prin dezvăluirea valorii imense a capacității informatice a SRI, Macovei ridică vălul care acoperă o realitate îngrijorătoare: „serviciile” pot desfășura acțiuni de supraveghere colectivă, în disprețul Constituției. Cine știe dacă nu cumva o fac deja!

În primul rând e vorba despre legislația „Big Brother” (discutabilă din punctul de vedere al constituționalității și intens dezbătută în ultima vreme) referitoare la obligația „operatorilor” de a păstra timp de 6 luni toate datele referitoare la trafic. Scopul este să le poată pune la dispoziția autorităților în cazul unor solicitări motivate și susținute de un mandat.


Aici, legea spune foarte vag despre ce e vorba; toate datele înseamnă cine pe cine a sunat și când, cine cui a dat SMS și când, cine pe ce site a intrat și când, respectiv cine în ce loc s-a aflat conectat la rețeaua de comunicații și când. Deja e extrem de grav, pentru că oricare dintre noi poate fi „poziționat” în timp și spațiu într-o anumită „celulă” a sistemului de comunicații, permițând astfel reconstituirea unui traseu, a unor obiceiuri zilnice, a unor amănunte legate de viața noastră personală. Să nu ai amintim de importanța și gravitatea pe care o presupune suprapunerea unor astfel de informații, referitoare la persoane diferite, putându-se astfel reconstitui prezența unor cetățeni în același loc, în aceeași zi, la aceeași oră. E echivalent cu o supraveghere intensă, cu un filaj generalizat, extins la nivelul întregii populații.

Ce nu spune legea? Nu spune nimic despre păstrarea conținutului convorbirilor / comunicațiilor.


Putem însă presupune că SRI a plusat și a încercat să creeze condițiile tehnice să stocheze și conținutul comunicațiilor (poate chiar pe termen nelimitat).

Asta ar fi o încălcare a dreptului constituțional la libertatea comunicării și la secretul corespondenței, drepturi protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. O face și NSA, de ce nu ar face-o SRI, nu?!


Practic, putem și noi plusa și să presupunem existența unor softuri care dublează simpla stocare a datelor anonimizate de trafic, și care să declanșeze urmărirea / ascultarea automată a postului telefonic sau a computerului la simpla apariție în conținutul comunicării a unor cuvinte cheie (din domeniul terorismului, dar nu numai; ex: bombă, atentat, al Qaida etc). Am putea extinde lista și la cuvinte din alte domenii, cum ar fi din viața politică și/sau socială.

Securitatea i-a ascultat pe dușmanii regimului Ceaușescu, dar niciodată nu i-a ascultat pe toți românii. A fost nevoie de 25 de ani de democrație ca să ajungem până aici!

În acest caz, am fi în fața celei mai mari încălcări organizate a drepturilor colective ale poporului român. Nici măcar Securitatea lui Nicolae Ceaușescu nu a ascultat toate telefoanele. A ascultat multe, i-a ascultat pe cei care se opuneau regimului (sau erau în poziția din care ar fi putut să o facă - de exemplu aveau rude în străinătate, în anturajuri considerate „de risc”, cum ar fi prieteni la Europa Liberă sau la organizații precum Operation Villages Roumain etc), dar niciodată nu i-a urmărit pe toți românii!

Și, pour la bonne bouche, cifrele ar trebui să ne sperie și mai mult. Ascultarea pare să fi scăpat complet de sub orice control.

Cifrele sunt năucitoare: 54.678 de autorizații de interceptare în 2011, 36.085 în 2012, 44.759 în 2014. Sub 10% pentru SRI. Mai grav, din cele 2.762 de mandate obținute pentru securitate națională, 2.496 aparțin SRI. 266 sunt, probabil, ale DIICOT. Restul, până la 44.759 pentru cine au fost făcute?

Doar 10% din totalul operațiunilor de ascultare / interceptare au drept beneficiar SRI. 90% sunt pentru alte „structuri”. Avem dreptul să ne întrebăm cine ascultă telefoanele a aproximativ 41.000 de români?

În plus, astea sunt cele legale, pentru care există acte, documente, mandate eliberate de un judecător.

Putem presupune că există și ascultări fără acte (stocare en-gros a datelor), altfel nu se justifică pretenția SRI ca operatorii de telecomunicații să dea acces fără restricții la tot fluxul de date.

Iar argumentul că nu avem nimic de ascuns, deci nu trebuie să ne îngrijorăm dacă suntem cinstiți și onești, nu stă în picioare. Protejarea drepturilor și libertăților civile nu este limitată de respectarea sau nerespectarea legii, nu este purtătoare de condiții, este generală. Cu toții ne bucurăm de aceeași protecție în fața unei ipotetice încălcări. Asta face diferența dintre un stat de drept și unul totalitar. Depinde de noi și de instituțiile pe care le-am creat să ne garanteze că niciodată, nimeni nu va putea încălca aceste drepturi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter