Actualitate

Vreme instabilă, ploi și vijelii. Prognoza meteo pentru Cluj.

Vremea rămâne instabilă: Clujul se află, marți, sub Cod galben de ploi și vijelii.

Vreme instabilă, ploi și vijelii. Prognoza meteo pentru Cluj.|Foto: monitorulcj.ro Vreme instabilă, ploi și vijelii. Prognoza meteo pentru Cluj.|Foto: monitorulcj.ro

 

 


Marți, 2 iunie, vremea se va menține în general instabilă. 

CITEȘTE ȘI: 
Alertă meteo! Clujul, sub Cod galben de averse torențiale, căderi de grindină și vânt puternic.

În cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul și estul Munteniei, nord-estul Olteniei, sudul și sud-estul Moldovei și în Dobrogea, pe parcursul zilei și în prima parte a nopții, vor fi înnorări temporar accentuate, averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii și căderi de grindină. Mai ales în intervale scurte de timp vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de 30…40 l/mp. 


În restul țării cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse. 

Temperaturile maxime se vor situa între 17 - 26 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 - 17 grade Celsius.


În Cluj, potrivit atenționării meteo publicate de meteorologi, rămâne valabilă avertizarea Cod galben de vreme rea, cu instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate.

Sursa: ANM

Avertizarea meteo este valabilă marți, în intervalul 10:00 – 22:00.


Se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii și căderi de grindină.

Maxima termică va ajunge la 21 de grade Celsius, iar temperatura minimă va fi de 11 grade Celsius. 


Miercuri, șansele de precipitații vor fi mai reduse, iar maximele vor ajunge la 25 de grade. Totuși, pe parcursul săptămânii vremea se va menține instabilă. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Alertă meteo! Clujul, sub Cod galben de averse torențiale, căderi de grindină și vânt puternic.

Ultimele Stiri
abonare newsletter