Actualitate

De la carnetul de partid la cardul AUR VIP. Patriotismul și un selfie cu Simion costă 5000 de lei

Într-o perioadă în care românii se plâng de scumpiri, inflație și trai greu, partidul AUR, cel care se recomandă ca fiind „marele apărător” al dreptății și buzunarelor românilor, vine cu o soluție cum s-a mai văzut doar pe vremea lui Ceaușescu: cardul de membru, disponibil în mai multe variante, în funcție de buzunar și nivelul de patriotism asumat financiar.

De la carnetul de partid la cardul AUR  VIP. Patriotismul și un selfie cu Simion costă 5000 de lei | Foto: George Simion- Facebook/ Captură de ecran site-ul AUR.ro De la carnetul de partid la cardul AUR VIP. Patriotismul și un selfie cu Simion costă 5000 de lei | Foto: George Simion- Facebook/ Captură de ecran site-ul AUR.ro

 

Dacă în anii ’80 stăteai la coadă pentru o hârtie cu ștampilă, acum poți să plătești între 100 și 5000 de lei pentru un card care promite să transforme patriotismul într-o experiență premium cu tururi ghidate în Parlament și reduceri la magazinele românești partenere. Cum s-ar zice: „dai un ban, dar stai în față”, nu? 


Transformarea nu este doar simbolică: carnetele au trecut de la hârtie la plastic, metal și aur, iar patriotismul se măsoară acum în lei și obiecte promoționale. Dacă în comunism carnetul te legitima ca membru activ al partidului, în 2026 cardul îți garantează steag, banner, pachet de cărți de referință și… selfie cu Simion, în funcție de cât de generos ești.

Dar hai să vedem cum arată aceste carduri, pachet cu pachet.


Cardul Standard- 100 de lei

Card de plastic, steag și drept de vot online, practic, nimic din ce nu puteai să găsești la un colț de stradă. Reduceri de 10% la magazinele românești partenere, care nu sunt menționate nicăieri pe site-ul partidului, și dreptul de a candida în cadrul partidului, care oricum exista deja pentru că oricine poate să candideze într-un partid. Deci, pentru 100 de lei intri în politică la nivel simbolic, primești un steag și un card de plastic, dar nu vei da mâna cu nimeni din conducerea AUR.

Cardul de Bronz- 1500 de lei

De data aceasta primim un card metalic, banner „Dreptate pentru România”, tur în Parlament „la cerere” și un pachet de cărți de referință. Turul Parlamentului, surpriză: poate să fie făcut de oricine pentru suma de aproximativ 70 de lei, dar aici plătești un steag, banner și prestigiu. Cărțile de referință, nu se menționează care sunt acestea, sunt și ele incluse pentru că patriotismul VIP necesită o bibliografie aparent riguroasă.


Cardul de Argint- 3000 de lei

Card metalic, argintiu, acces prioritar la conferințe tematice și evenimentele liderilor, agendă sau calendar, insigna și pachetul de cărți de referință. Dacă nu dai 3000 de lei, rămâi spectator.

Cardul de AUR - 5000 de lei

Apogeul patriotismului. Card metal auriu, album AUR semnat de președintele partidului, întâlnire personală cu un membru din Biroul Național de Conducere, da, aici dai mâna cu Simion, tur în Parlament, deplasări gratuite la evenimentele naționale și toate beneficiile care sunt menționate în cardurile de mai sus. 


Pe scurt, AUR a transformat patriotismul în carduri de loialitate, iar iubirea față de țară se măsoară în prețul pe care ești dispus să îl plătești. Cărțile de referință sunt acolo, ca să dea bine, turul în Parlament e mai ieftin decât diferența dintre pachete, iar mâna lui Simion poate fi strânsă pentru o sumă mai mare decât minimul pe economie în România.

Comunismul pare că a rămas în umbra istoriei, dar „strategiile de marketing” cu care ne-a obișnuit deja George Simion sunt mai prezente ca niciodată.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Sprijin de 600 de lei/lună pentru copiii cu dizabilități: programul de susținere a persoanelor vulnerabile continuă la Cluj

Kelemen Hunor susține că acordul UE-Mercosur nu a fost discutat în coaliție: „E inacceptabil”

Cât costă să fii student în România? Statul asigură doar 10% din veniturile lunare ale studenților, sub media europeană

Ultimele Stiri
abonare newsletter