Actualitate
Proiectul „Prima bancă, a doua șansă” - sau cum EGGER dă o nouă viață mobilierului vechi din școli
Ceea ce altădată erau dulapuri, pupitre, vestiare sau uși deteriorate ajunse la final de ciclu de viață, astăzi se bucură de o formă nouă în sălile de clasă din județul Suceava.

EGGER, unul dintre cei mai mari angajatori din regiunea Moldovei și lider în industria prelucrării lemnului, derulează proiectul Prima bancă, a doua șansă, un demers inedit prin care compania colectează, prin rețeaua Timberpark, obiecte de mobilier școlar ce nu mai poate fi utilizat, pe care le transformă.
Cum face asta? Mobilierul vechi este dezasamblat, curățat, mărunțit, înainte de a fi introdus în producție pentru a fabrica plăci de PAL ce au în compoziție lemn reciclat. Doar în județul Suceava, în ultimele 16 luni, au fost colectate peste 97 de tone de deșeuri din lemn. Obiectele deteriorate ajung, împreună cu alte tipuri de resturi lemnoase la centrele Timberpak din țară, unde sunt sortate, mărunțite și transportate la fabrica EGGER din Rădăuți. Aici, sunt transformate în noi plăci PAL, folosite ulterior pentru construirea unor noi bănci, dulapuri, rafturi, catedre, care ajung din nou în sălile de clasă.
Cu alte cuvinte, obiectele considerate, de unii, deșeuri, prind o nouă viață și devin materie primă pentru plăcile de PAL produse de EGGER la Rădăuți, apoi revin în școli sub formă de mobilier nou, adaptat nevoilor elevilor.
Mai mult decât reciclare: transformarea clasei și a educației
Inițiativa Prima bancă, a doua șansă, de a transforma mobilierul vechi într-unul nou, este o formă de respect pentru mediu și pentru generațiile tinere. Fiecare bancă scoasă din uz și înlocuită cu una nouă, realizată din lemn reciclat, spune povestea unei transformări sustenabile: dintr-un obiect abandonat, uzat de timp și utilizare, într-un element modern, adaptat cerințelor actuale ale elevilor. Acest ciclu - de la colectare la reutilizare - începe cu un efort logistic bine organizat și se încheie cu zâmbetele copiilor care își încep ziua de școală într-un mediu mai prietenos, mai sigur, mai motivant.
Demersul EGGER, derulat în parteneriat cu unitățile de învățământ, presupune colectarea pieselor de mobilier ieșite din uz prin centrele Timberpak, apoi includerea lor într-un circuit de prelucrare modern și sustenabil. Fiecare placă PAL rezultată conține o parte din aceste piese vechi, redând valoare unui material care altfel ar fi devenit deșeu. În loc să fie eliminate, ele devin parte dintr-un nou început.
În acest fel, clasele sunt reconfigurate fizic, dar și simbolic, devenind spații care reflectă grijă față de mediu și față de educație, spații în care sustenabilitatea este trăită, nu doar predată. Copiii nu mai învață despre reciclare doar din manuale, ci o văd aplicată, în băncile la care scriu, în rafturile unde își așază cărțile, în dulapurile unde își păstrează materialele
De-a lungul ultimilor 11 ani de activitate, compania EGGER a reciclat peste 767.000 de tone de deșeuri lemnoase, consolidându-și statutul de cel mai mare colector și reciclator de lemn din România.
Cu o investiție de peste 20 de milioane de euro în infrastructura de reciclare, EGGER operează o rețea de cinci centre Timberpak amplasate strategic în Brașov, Arad, Ilfov (Chitila și Cernica) și Cluj-Napoca. Aceste centre sunt esențiale pentru colectarea și prelucrarea deșeurilor din lemn provenite din diverse surse, inclusiv mobilier uzat, paleți deteriorați, ambalaje și deșeuri din construcții.
Unul dintre obiectivele majore ale companiei este reducerea dependenței de lemnul proaspăt prin creșterea utilizării materialelor reciclate. În 2024, EGGER a înregistrat un progres semnificativ, cu o pondere de 24,6% lemn reciclat în compoziția plăcilor de PAL, având ca țintă atingerea unei cote de 25% până în 2025.
Acest demers este parte a misiunii EGGER de a nu pierde nimic din lemn. Aplicând principiile economiei circulare și ale "utilizării în cascadă", compania valorifică fiecare resursă. Lemnul care nu mai poate fi folosit pentru producția de PAL este transformat în energie termică și electrică prin centrala pe biomasă de pe platforma industrială de la Rădăuți. Astfel, EGGER contribuie la atingerea obiectivului de Net Zero asumat până în 2050 și la protejarea resurselor planetei.

Parteneriat pentru educație: sprijin concret pentru școlile din Suceava
Dincolo de reciclare, EGGER sprijină educația prin sponsorizări constante adaptate nevoilor specifice ale unităților de învățământ. În doar ultimii doi ani, compania a donat peste 7.500 mp de PAL, cu o valoare totală de aproximativ 63.000 de euro, pentru 22 de instituții de învățământ din județ. Mobilier pentru biblioteci, internate, grădinițe, săli de sport sau cancelarii a fost realizat cu sprijinul EGGER.
Un exemplu concret este cel al Colegiului Tehnic "Petru Mușat" din Suceava, unde elevii au construit singuri mobilierul pentru camerele de internat, folosind PAL sponsorizat de către companie. Alte unități, precum Școala Gimnazială "Dimitrie Vatamaniuc" Sucevița, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Școala Gimnazială nr.1 Vicovu de sus sau Grădinița "Prichindelul" din Rădăuți, au beneficiat de materiale pentru modernizarea spațiilor de studiu, joc sau lucru.
Dincolo de cifre, fiecare bancă recondiționată, fiecare raft nou sau dulap instalat într-o sală de clasă vorbește despre un angajament concret pentru o educație sustenabilă. Prin reciclare, reconstrucție și responsabilitate față de comunitate, EGGER demonstrează că sustenabilitatea în educație este mai mult decât un principiu, este o realitate care poate fi atinsă, valorificând resursele, inovația și grija pentru viitorul copiilor.
Articol susținut de Egger.