Sute de vizitatori ai Salinei Turda au avut parte la finele săptămânii trecute de un eveniment inedit, în premieră în municipiul nostru s-a desfășurat un festival național de colinde.
Premierul Victor Ponta a anunţat, după şedinţa BPN, că luni va propune Parlamentului noua structură a Guvernului, precizând că duminică vor avea loc Comitetul Exectutiv Naţional al PSD şi o şedinţă a grupurilor parlamentare, pentru finalizarea propunerilor pentru noul cabinet.
Problemele apărute la votul din diaspora au influenţat atât prezenţa, cât şi opţiunea de vot în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale, arată ultimele studii.
Elevii vor intra în vacanţa pentru sărbătorile de iarnă sâmbătă, 20 decembrie, şi vor reveni la cursuri luni, 5 ianuarie, conform structurii anului şcolar 2014-2015.
Tatiana Niculescu Bran, scriitoare şi fost jurnalist la BBC, scrie pe contul de Facebook că preşedintele ales, Klaus Iohannis, i-a propus să-i fie purtător de cuvânt şi consilier de comunicare la Palatul Cotroceni, informaţia fiind confirmată de persoane din staff-ul lui Iohannis.
Procesul de revizuire a Constituției, de modernizare și clarificare trebuie desăvârșit în perioada următoare, iar modificările vor avea rolul de a o face mai puternică afirmă preşedintele ales al României, Klaus Iohannis.
Modificarea Constituţiei, inclusiv cu reduerea numărului de parlamentari, poate fi o oportunitate de remodelare a vieţii politice, sociale şi economice, multiplicarea artificială a crizelor politico-instituţionale din ultimul deceniu aducând România într-un blocaj, transmite premierul Victor Ponta.
Cătălina Cocan, profesoară de limba engleză la Cluj şi bursieră Cambridge, îi scrie ministrului Educaţiei, căruia îi cere, printre altele, îmbunătăţirea Codului Etic şi reducerea numărului elevilor din clase, adresându-i şi mesajul: “Lăsaţi-mă să privesc în ochii copiilor pe care îi învăţ”.
Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XVII-a a Ligii I, programul ultimului meci şi clasamentul competiţiei: