Mii de persoane au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la un miting faţă de defrişarea pădurilor, scandând "Romsilva, hoţie, cu Holzindustrie în cărdăşie” sau "Moţii se luptă cu hoţii” şi criticându-l pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că a trimis Codul Silvic spre reexaminare în Parlament. Participanţii au blocat complet traficul rutier pe Bulevardul 21 Decembrie şi în Piaţa Mărăşti. La marşul de protest a fost prezentă şi soţia primarului Emil Boc. Este de notorietate implicarea soţiei primarului în acţiunile civice, manifestările anti Roşia Montană din 2013 fiind cele mai cunoscute.
Universitatea Cluj a pierdut derby-ul lui Florian Walter împotriva echipei Petrolul Ploiești, golul marcat de Ipsa fiind reușit după o foarte mare gafă a portarului Veselovsky.
Douăzeci şi cinci de echipe de studenţi au participat, sâmbătă, la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, la concursul BattleLab Robotica, una dintre cele mai inedite și neobișnuite competiții din România, unde se întrec "roboţi sumo” construiţi de studenţi şi botezaţi cu nume precum Pufoshenia, Rugina, Blându, Ion sau Piedone.
Tinerii social democraţi clujeni au lansat de Ziua Europei, www.europarlamentar.eu, o platformă online pentru îmbunătăţirea legăturii între români şi reprezentanţii lor în Parlamentul European.
Fosta secretară a lui Horea Uioreanu, Rocsana Contraș, a povestit anchetatorilor despre plicurile cu bani pe care le primea şeful său. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj se temea să atingă banii şi punea mâna pe aceştia doar cu batista.
Fiul deputatului Steluţa Cătăniciu ocupă o funcţie importantă, de manager Resurse Umane în cadrul Transelectrica Bucureşti. Tudor Cătăniciu este fiul vitreg al deputatului clujean şi a ocupat, până acum, numai funcţii publice, fiind, printre altele, şi consilier la Ministerul Muncii.
Polițiștii rutieri au acționat pentru combaterea excesului de viteză, una din principalele cauze de producere a accidentelor grave de circulaţie. În cadrul acțiunilor, au fost identificaţi mai mulţi şoferi care conduceau, în localitate, cu viteze ce depăşeau cu mult 100 de km/h.
Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt vor fi, de duminică după-amiază până luni după-amiază, la munte, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi, parţial, în restul teritoriului, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
O bătrână de 89 de ani a murit sâmbătă dimineaţa pe o stradă din Dej după ce a fost lovită de un autocamion de salubrizare. Şoferul maşinii spune că nu a observat-o pe bătrână din cauza altor maşini parcate pe carosabil.