Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție efectuează marți cinci percheziții în municipiile București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, dintre care patru vizează sediile unor instituții publice, într-un dosar privind fapte comise în 2015.
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni este sărbătorită, marţi, în mai multe oraşe din Transilvania, fiind comemoraţi eroii din timpul Revoluţiei Ungare de la 1848-1849.Primăria Cluj-Napoca a anunțat instituirea unor restricţii de circulaţie pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentelor.
Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare (DSVA) Cluj au precizat luni că laptele retras vineri din școlile clujene prezenta „neconformități bacteriologice”.
Ceremonia de decorare a actorului Florin Piersic va avea loc marţi, la Palatul Cotroceni, de la ora 17:00, decretul de decorare fiind deja semnat de către preşedintele Iohannis.
Grupul PSD Cluj din Consiliul Local a chemat luni la o întâlnire publică Consiliului de Administraţie (CA), dar şi pe directorul Sălii Polivalente, pentru a oferi explicaţii cu privire la evenimentul nefericit de sâmbătă, când un copil a căzut de la 4 metri din tribună.
Apar tot mai multe cazuri în care clujenii nu îşi pot cumpăra bilete de autobuz din cauza automatelor care sunt nefuncţionale. Conducerea CTP Cluj-Napoca precizează că firma responsabilă lucrează la remedierea problemelor.