Politică

Negocierile dintre PNL și UDMR, „în stand-by”

Liberalii și UDMR-iștii s-au întâlnit vineri pentru a discuta pe marginea unei alianțe la nivel local. Reprezentanții celor două formațiuni politice urmează să se întâlnească și luni pentru a finaliza negocierile.

Politică

Ce avere are vicepremierul Vasile Dîncu

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, deţine un apartament în Cluj-Napoca, două autoturisme, tablouri şi bijuterii în valoare de 45.000 de euro, arme în valoare de 10.000 de euro.



Actualitate

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Pentru al şaselea an consecutiv, clujenii sunt invitaţi să participe duminică, 19 iunie, la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.




Educație

Universităţile din România pregătesc proteste: "S-a ajuns la o subfinanțare gravă a educației și cercetării. Sistemul de învăţământ este în colaps"

Universitățile membre ale Consorțiului Universitaria, Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București şi Universitatea de Vest din Timișoara au trimis o scrisoare de protest nemulţumite de politicile publice privind învățământul românesc care ar fi creat “deficite și riscuri economice majore și au adus sistemul de învățământ superior în pragul colapsului”.

Ultimele Stiri

abonare newsletter