Blocul Național Sindical (BNS) și organizațiile membre anunță continuarea protestelor, ca urmare a faptului că Executivul a decis să susțină transferul contribuțiilor sociale "aproape exclusiv în sarcina salariaților", a anunțat marți organizația sindicală într-un comunicat de presă.
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei organizează, în perioada 7 - 20 noiembrie, o consultare naţională privind regimul temelor pentru acasă, profesorii, părinţii şi elevii urmând să fie chestionaţi în cazul acestui subiect.
Duminică dimineața un bărbat a fost găsit mort în locuința sa de pe strada Avram Iancu din Huedin. Din primele cercetări reiese că ar fi vorba de ucidere din culpă.
Meseria de lăcătuș nu este una foarte căutată. Este mult de muncă, sunt multe drumuri de făcut, însă de 17 ani, Petrică Moldovan a ajutat peste 20.000 de persoane să iasă din casă sau să intre, în momentul în care cheia a rămas blocată în broască.
După o rușine națională de care clujenii suferă de 4 ani de zile, lucrările la “ciotul” de 800 de metri din Autostrada A3, care trebuie să conecteze tronsonul Gilău-Câmpia Turzii de lotul-muzeu Gilău-Nădășelu care este deja finalizat, au început, anunţă Asociaţia Pro Infrastructură.
Senatul a adoptat marţi OUG 68/2017 care clarifică cadrul legal pentru restituirea taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei de poluare pentru autovehicule, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi a timbrului de mediu pentru autovehicule.
Banca Națională se uită atent la tendința inflației și se așteaptă la o creștere în primele luni ale anului viitor ca urmare a unui efect statistic, dar dacă se vor observa creșteri care tind să dureze, atunci va interveni, a declarat marți guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului a Senatului a dat raport de respingere, marţi, pentru propunerea legislativă privind consacrarea zilei de 15 martie că sărbătoare a comunităţii maghiare din România.