Vânzările de autoturisme ecologice au crescut cu 62,4%, în primele trei luni din 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, până la 661 de unităţi, relevă statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
Regimul termic estimat de către specialişti, pentru următoarele trei luni, va fi oscilant, cu valori termice apropiate de normele climatologice, dar şi cu temperaturi peste medii, în timp ce precipitaţiile se anunţă excedentare pe parcursul lunilor mai şi iunie, iar în iulie vor fi deficitare, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul mai - iulie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Campioana U-Banca Transilvania Cluj a învins liderul la zi BC CSU Sibiu cu scorul de 88-70 (19-14, 29-20, 29-19, 11-17), sâmbătă, în deplasare, şi a terminat sezonul regulat al Ligii Naţionale de baschet masculin pe primul loc.
Preşedintele Klaus Iohannis le mulţumeşte veteranilor de război pentru tot ceea ce au făcut în serviciul patriei, în contextul zilei dedicate celor care au apărat cu propria viaţă valorile naţionale, reiese dintr-un comunicat transmis de Administraţia prezidenţială.
Echipa de fotbal FCSB întâlneşte, azi, de la ora 20,45, pe Arena Naţională din Capitală, formaţia CFR Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 7-a a play-off-ului Ligii I.
Minivacanța de 1 mai i-a determinat pe mulți dintre clujeni să scape de oraș și, pentru câteva zile, să scape dintre blocuri. Din păcate, entuziasmul lor a început să dispară imediat ce au urcat în mașină.
Bitcoin a ajuns sâmbătă la valoarea de 9.412 dolari, înregistrând o creştere de 1,55% într-o zi, de la 9.230 cât înregistra vineri, saltul fiind asociat cu posibila intrare în piaţa criptomonedelor a miliardarului George Soros, la jumătatea acestei luni.
Parlamentarii vor să modifice Legea 282/2005 privind transfuzia sanguină pentru a introduce un serviciu de mulţumire şi de mobilizare la nivelul tuturor centrelor de transfuzie sanguină din ţară, propunându-şi astfel să crească numărul celor care „dau dovadă de spirit civic”, potrivit unui proiect.