Neîncrederea în democrație și accentuarea unor formule populiste par să fie dominantele anului politic international ce stă să se încheie (iar exemplele sunt binecunoscute). E acum vremea bilanțurilor și a previziunilor și nu e lipsit de temei să vedem și noi cum stăm și unde ne aflăm ca țară în acest concert al nemulțumirilor și al noilor opțiuni, îngrijorătoare, pentru unii, doar stranii și temporare, pentru alții.
PSD și ALDE au 250 de mandate, deci 54% din numărul total de mandate - suficient pentru realizarea unei majorități parlamentare -, iar joi a avut loc o primă întâlnire între liderii celor două formațiuni, pe marginea programului de guvernare, a declarat președintele social-democraților, Liviu Dragnea.
PSD şi PNL au cele mai multe mandate de parlamentar în judeţul Cluj, câte patru, potrivit listei finale a parlamentarilor clujeni, anunţată, joi, de Biroul Electoral de Circumscripţie (BEC) Cluj.
PNL a câştigat alegerile parlamentare în judeţul Cluj, cu 27,63 de procente obţinute la Camera Deputaţilor şi 27,99% la Senat, la mică distanţă de PSD, care a obţinut, 25,92% pentru Cameră şi 26,17% pentru Senat, arată rezultatele finale, oferite luni, de Biroul Electoral de Circumscripţie judeţeană Cluj.
Harta României s-a înroşit: PSD a câştigat în 35 de judeţe, PNL,în 3. Datele parţiale arată o victorie zdrobitoare pentru PSD şi o înfrângere grea pentru PNL la alegerile parlamentare.
Monitorul de Cluj vă prezintă numele celor care vor ajunge în viitorul legislativ, dar şi câte posturi rămân pentru redistribuire, după ce Biroul Electoral Central a centralizat 70% din voturi.
Potrivit rezultatelor parţiale, PSD a dominat votul. Social democraţii au obținut la Senat 45,25% dintre voturile exprimate la alegerile parlamentare de duminică, la nivel național, și la Camera Deputaților - 45,09%.