Fostul senator PSD Marius Isăilă a fost trimis în judecată, marți, de procurorii anticorupție, pentru cumpărare de influență. Isăilă este plasat sub control judiciar.
Florin Gliga, consilier local PNL în Cluj-Napoca, a transmis un mesaj cu câteva ore înaintea demisiei lui Ionuț Moșteanu (USR) din funcția de ministru al Apărării.
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat, marţi, că se opune tăierii cu 10% a cheltuielilor cu salariile din sistemul naţional de apărare.
Fostul senator Marius Ovidiu Isăilă a fost reținut de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, după ce ar fi promis intervenții la ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, în legătură cu încheierea unor contracte între o firmă privată și compania națională Romtehnica.
Ministrul Apărării a anunțat deciziile luate de CSAT cu privire la doborârea dronelor sau avioanelor militare care încalcă spațiul aerian românesc. „Distrugerea unei ținte este o măsură de ultimă instanţă, dacă toţi ceilalţi paşi sunt ignoraţi”, spune Ionuț Moșteanu.