Ştiri din Transilvania

Abandon masiv în vreme de pandemie. Câte animale au fost abandonate în Cluj?

Asociația NUCA a vorbit despre rata abandonului de animale odată cu venirea pandemiei. Oamenii au abandonat multe animale dar în același timp multe persoane s-au implicat în programul foster în Cluj-Napoca.

 

 


Sunt multe organizații non-profit care încearcă să regleze această problemă prin diferite metode cum ar fi: sterilizări gratuite, plasarea animalelor în foster, dar și prin diferite acțiuni educaționale care au ca și scop informarea oamenilor cu privire la abandon și adoptarea unui animal.

Pentru a afla mai multe despre această perioadă dar și despre starea animalelor abandonate, Monitorul de Cluj a vorbit cu unul dintre reprezentanții Asociației non-profit NUCA din Cluj-Napoca.


„Datorită faptului că în această perioadă mai multă lume a lucrat de acasă și a avut mai mult timp decât deobicei, am avut mai multe cereri de foster de la persoane din Cluj, care până acum nu s-au implicat sub acest aspect. Multe persoane care la începutul pandemiei au spus clar că vor fi fosteri doar pe o perioadă scurtă, au decis să adopte animalul de care au avut grijă temporar. Per ansamblu într-adevăr putem spune că în această perioadă, comparativ cu anii precedenți, am avut mai multe adopții în țară”, declară unul dintre reprezentanții asociației.

COVID-19 nu se transmite între specii, susțin medicii veterinari

În ceea ce privește virusul, reprezentantul afirmă faptul că atât câini cât și pisicile pot avea coronavirus, însă acesta nu este transmisibil între specii. Medicii veterinari cunosc foarte bine această boală și este tratată cu succes în majoritatea cazurilor.


„Atât câinii cât și pisicile pot avea Coronavirus, dar este o formă care NU este transmisibilă între specii și nici la om. Medicii veterinari cunosc această boală de multă vreme și este tratată eficient și cu succes în majoritatea cazurilor. La fel cum câini și pisicile NU se pot infecta în mod normal de la proprietarii lor de Coronavirus, la fel nici reversul nu este posibil. Deci infecția cu Coronavirus de la câine sau pisică nu este posibilă. (Majoritatea bolilor virale sau parazitare sunt tipice câinelui sau pisicii. Exista și unele care trec de bariera dintre specii și unele boli se pot transmite și se numesc zoonoze, dar repet, Coronvirus - adica SARS COV2 nu este o zoonoza)” susține reprezentantul asociației.

Deși voluntarii asociației au organizat diferite campanii de informare și sterilizări gratuite, Clujul se confruntă cu o rată mare a abandonului de animale, mai ales în acest an.


„Din păcate, în ciuda campaniilor susținute și sterilizari, pe care asociația noastră și restul asociațiilor le desfășoară în Cluj și împrejurimi, ne confruntăm în permanență cu abandonuri masive: pui nou-nascuți lasați în păduri sau la marginea orașelor, aruncați la gunoi, femele gestante alungate de acasă, câini bătrâni sau bolnavi. O statistică ne este imposibil de făcut, astfel încât nu avem date exacte pe care să le putem furniza la nivel de Cluj. Totuși după aprecierea noastră credem că au existat mult mai muți pui de pisică, proaspat nascuți sau de vârste mici, abandonați în acest an în comparație cu anii trecuți”, spune reprezentantul Asocieției NUCA.

Aproape 140 de animale plasate în foster în Cluj-Napoca

Asociația non-profit are în momentul de față 140 de animale în grijă, deși nu au un adăpost, toate animalele sunt plaste în foster. De multe ori voluntari se confruntă cu problema locurilor de cazare, având mai multe animale decât persoane care pot oferi o cazare, astfel în unele cazuri sunt nevoiți să recurgă la cazări plătite în diferite pensiuni.


„Asociația noastră are în prezent în grijă în jur de 70 de caței și tot atâtea pisici, deci aproximativ 140 de animale. Menționăm că nu avem adăpost, iar animalele sunt plasate în foster, adică în cazare temporară, gratuită la diferite persoane acasă, pe baza unui contract cu asociația noastră. Din păcate întotdeauna avem mai multe animale în grijă decât persoane dispuse să le îngrijească, astfel că în unele cazuri suntem nevoiți să recurgem la cazări plătite în pensiuni”, povestește reprezentantul.

Reprezentantul specifică faptul că avem un drum lung până a ne compara cu țările vestice ale Europei, atunci când vorbim despre abandonul animalelor, dar cu toate acestea clujenii se implică din ce în ce mai mult în adoptarea unui animal și sterilizarea acestuia.

„Depinde cu cine ne comparăm. Deși avem pretenția de oraș european, dacă ne comparăm cu țările vestice, care au o tradiție îndelungată în domeniul protecției animalelor și legi care se respectă, realizăm că mai avem un drum lung în fața noastră. Totuși dacă comparăm situația existentă cu cea de acum câțiva ani din Cluj, observa cum ne îndreptăm cu pași mici și timizi într-o direcție bună. Mult mai multă lume e conștientă de importanța sterilizării și microcipării animalelor proprii și încearcă și să se implice în a ajuta animalele fără stăpân sau abandonate”, afirmă voluntarul.

Cum poți adopta un animal de la Asociația NUCA?

Pentru clujenii care doresc să adopte un animal trebuie să îndeplinească niște condiții și să conștientizeze faptul că prin adoptarea unui animal își asumă niște responsabilități pe termen lung. Adopția nu se realizează direct, ci există o lună de probă.

„Sunt mulți factori pe care îi cântărim când este vorba despre o adopție, dar cred că cel mai mult conteaza disponibilitatea persoanei de a adopta un animal si faptul ca este constient ca isi asuma o responsabilitate pe termen lung, adică pe toată viața animalului. Asociația noastră explică foarte clar care sunt condițiile pe care le cerem și care sunt de bun-simț și normale în orice țară civilizată. În plus niciodată adopția nu se realizează direct, există minim o lună de probă (adică de foster) în care viitorul adoptator poate să vadă cum se acomodează cu viața cu un animal și ce probleme pot apărea pe parcurs”, spune reprezentantul.

 

CITEȘTE ȘI:

 

Terapie cu căţei la Cluj. S-a deschis prima clinică de terapie asistată de animale din ţară

 

Străinii care vin cu avionul la Cluj pot să-și aducă și animalele de companie!

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter