Sport
Trei milioane de euro pe masă pentru Coubiș! Un club din Anglia îl vrea cu orice preț pe fundașul lui „U” Cluj
Andrei Coubiș (22 de ani), fundaș la Universitatea Cluj, este la un pas de a pleca din România în această perioadă de mercato.
Andrei Coubiș ar putea fi vândut de Universitatea Cluj în această vară / Foto: FC Universitatea Cluj Facebook
Andrei Coubiș (22 de ani), fundaș la Universitatea Cluj, este la un pas de a pleca din România în această perioadă de mercato.
Potrivit Prima Sport, jucătorul este pe lista unui club din liga a doua engleză, care ar fi dispusă să achite nu mai puțin de trei milioane de euro în schimbul jucătorului.
„Sunt ultimele negocieri. Transferul e aproape făcut. E vorba de mulţi bani, va fi un record pentru Universitatea Cluj şi o sumă mare pentru campionatul României”, anunță sursa citată.
Singurele detalii care mai sunt de pus la punct în acest moment sunt legate de procentele pe care le va avea clubul dintr-un eventual transfer al fotbalistului. Deși Coubiș era anunțat ca fiind accidentat, se pare că acesta a fost, de fapt, menajat pentru a nu suferi vreo accidentare și a rata această mutare.
El a ajuns în Superliga în perioada de mercato din iarnă, atunci când ardelenii au achitat 125.000 de euro celor de la AC Milan pentru a-l transfera. Anterior fusese împrumutat la Sampdoria, club care evoluează în al doilea eșalon din Italia, însă nu a apucat să debuteze.
Coubiș, dorit în Championship!
Conform Gazetei Sporturilor, echipa interesată de serviciile jucătorului este Lincoln City, o echipă nou-promovată în liga secundă din Anglia. Englezii sunt gata să ofere nu mai puțin de trei milioane de euro, însă asta nu le asigură transferul.
Potrivit sursei, și Trabzonspor, echipă din prima ligă din Turcia, a pus ochii pe fundașul care a bifat nu mai puțin de 20 de apariții în tricoul Universității Cluj, a marcat două goluri și a pasat decisiv o dată.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
