Sport
Coubiș, interviu după jumătate de an la „U” Cluj: „Ori joc fotbal, ori mă duc la lucru!”
Andrei Coubiș (22 de ani), jucător la Universitatea Cluj, a recunoscut că s-a apropiat mai mult de România după transferul în Ardeal.
Andrei Coubiș a ajuns la Universitatea Cluj la începutul acestui an / Foto: FC Universitatea Cluj Facebook
Născut și crescut în Milano, Andrei Coubiș și-a petrecut mare parte din viață în Italia. El a păstrat legătura constant cu România și revenea în țara noastră de două ori pe an, când se întorcea la bunici.
„M-am născut la Milano, toata viată la Milano, dar în fiecare an de 2 ori pe an mă întorceam în România, că aveam bunici aici, limba română m-au învâţat ai mei acasă, după cum se poate auzi, restul nu prea am avut prea mare legătură cu România în viaţa mea.
Acum că am venit să joc, e altceva. Complet diferit tot, altceva, viaţa simplă, la ţară, făceam ceea ce fac copiii, joc fotbal, mai stai cu bunicii, umbli cu bicicleta, nimic extraordinar”, a spus fundaşul de la „U” Cluj, într-un interviu pentru Prima Sport.
„Eram un pic mai nebun”
După cinci ani petrecuți la AC Milan, jucătorul a recunoscut că a avut un moment cheie în carieră: fie muncește pentru visul de a ajunge fotbalist, fie își ia la revedere de la acest sport și va merge la lucru precum părinții săi.
În cele din urmă, a ales fotbalul, iar din acel moment şi-a schimbat complet mentalitatea, convins că doar prin muncă poate ajunge acolo sus.
„Sincer, n-am avut niciodata cine ştie ce motivatie, după 5 ani la Milan am fost dat afară pentru că eram un pic mai nebun să spunem, şi atunci am înţeles că ori joc fotbal, ori o să trebuiasca să plec la lucru şi am ales prima!
Atunci am înţeles că dacă vreau să fac ce îmi place, trebuie să mă pun să lucrez mai mult”, a mărturisit jucătorul. În tricoul Universităţii Cluj, Coubiş a bifat 19 apariţii în toate competiţiile în sezonul recent încheiat, contribuind ofensiv cu un gol şi un assist.
A impresionat la Cluj!
Stoperul cumpărat de ardeleni cu doar 125.000 de euro de la AC Milan s-a impus rapid în echipa de start a lui Cristiano Bergodi, iar prestaţiile sale n-au rămas neobservate.
Coubiş a intrat rapid în vizorul cluburilor importante din Europa, anunţă jurnalistul Nicolo Schira. El nu a oferit numele echipelor, însă cel mai probabil este vorba de cluburi din Italia, ţara unde fundaşul s-a dezvoltat.
„Aş vrea să-l remarc pe ăsta mic, pe Coubiş, care mi se pare că de la meci la meci creşte. Foarte bun. Foarte bun şi este o veste bună că avem un fundaş central care vine din spate. Pentru vârsta lui, mie îmi arată că are personalitate.
Se vede că a crescut undeva bine. Are personalitate, nu îi este frică, pune mingea jos, deposedează foarte bine. Mie îmi place foarte mult de copilul ăsta”, spunea Florin Prunea.
Până să ajungă în România, Coubiș a fost și pe lista celor de la Dinamo, Universitatea Craiova și FCSB. Roș-albaștrii puteau fi ei cei care-l transferau pe Coubiș în Superligă, însă afacerea nu s-a mai realizat iar fotbalistul a plecat sub formă de împrumut la Sampdoria, în Serie B.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
