Sport

Asistență uriașă la meciul dintre „U” Cluj și Craiova! Câți spectatori au urmărit de pe stadion derby-ul primelor două clasate

Meciul dintre „U” Cluj și Universitatea Craiova, încheiat 4-0, a fost al doilea cel mai urmărit meci al „studenților” pe Cluj Arena în acest sezon.

Peste 15.000 de spectatori au fost la meciul de luni seară / Foto: Sergiu CRĂCIUN, monitorulcj.ro Peste 15.000 de spectatori au fost la meciul de luni seară / Foto: Sergiu CRĂCIUN, monitorulcj.ro

 

 


 

Meciul de luni seară a fost, fără îndoială, cel mai important pentru Universitatea Cluj în acest sezon.


 

Cu această victorie, ardelenii rămân pe primul loc și s-au distanțat la trei puncte de olteni, cu șase etape rămase de disputat, astfel că fanii Universității visează la câștigarea primului titlu din istoria clubului.


Cu toate că data de disputare a meciului nu a fost cea mai confortabilă - luni seara, ora 21:30 - asta nu i-a împiedicat pe suporterii echipei lui Cristiano Bergodi să își susțină favoriții în număr uriaș de pe stadion.

Potrivit celor de la lpf2.ro, la meciul dintre „U” Cluj și Universitatea Craiova au fost prezenți 15.116 spectatori, fiind al doilea cel mai urmărit meci de pe Cluj Arena din acest sezon. Lider la acest capitol rămâne derby-ul orașului, câștigat cu 2-1 împotriva CFR-ului, când au asistat 20.155 de fani.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc, „ole-uri” pe Cluj Arena după victoria lui „U” împotriva Craiovei: „Visul continuă!”

Radu Constantea rămâne cu picioarele pe pământ! Ce spune despre șansele lui „U” Cluj la titlu

Ultimele Stiri
abonare newsletter