Social

Bolnavii cronici, sămânţa de scandal între medici şi CNAS

Medicii susţin că, odată cu intrarea în vigoare a noului contract cadru, bolnavii cronici nu mai pot beneficia decât de o singură consultaţie pe lună.

În ultimii ani, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii anunţau cu surle şi trâmbiţe că vor modifica legea sănătăţii pentru a face reduceri la bugetul de stat. Acest lucru s-a şi întâmplat la începutul lunii iunie şi au fost introduse o serie de noi reglementări: pacienţii cu vârsta mai mică de 39 de ani nu au dreptul la analize medicale decât odată la trei ani, a fost întocmită o listă cu bolile pentru care nu se mai fac internări în spitale, s-a introdus legea prin care se specifică că analizele nu se mai pot face în unităţi spitaliceşti ci numai în ambulatorii... iar lista poate continua.

Ce nu s-a specificat însă este faptul că şi bolnavii cronici vor avea de suferit de pe urma modificării legii sanitare. Medicii susţin că odată cu introducerea în vigoare a noului contract-cadru, bolnavii cronici nu mai pot fi consultaţi de către medici decât odată pe lună.


Totodată, medicii cred că vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru a plăti consultaţiile pe care le-au făcut în plus bolnavilor în luna iulie.

Consultaţii mai puţine pentru bolnavi

Cadrele medicale susţin că până nu demult bolnavii cronici aveau dreptul la mai multe consultaţii pe lună şi că acest lucru nu se mai întâmplă odată cu modificarea legii.


“Conform modificărilor efectuate în sistemul informaţional unic integrat (SIUI), medicilor de policlinici, nu li se mai decontează pentru luna iulie 2014 două consultaţii pe lună pentru asiguraţii cu boli cronice (aşa cum s-a procedat pînă acum), ci numai una”, se arată într-un comunicat remis al Colegiului Medicilor.

Medicii sunt speriaţi că vor avea de plătit consultaţiile pe care le-au făcut în plus bolnavilor şi că începând din această lună cei care vor avea de suferit vor fi pacienţii. “În primă instanţă vor suferi medicii, care vor avea un venit diminuat cu circa 30%. Căci atât reprezintă cuantumul consultaţiilor respective. Luna următoare, vor avea de suferit pacienţii, căci medicii, care pînă acum erau plătiţi pentru că au efectuat o a doua consultaţie (vom reveni asupra importanţei acesteia a doua consultaţii), nu o vor mai efectua”, se mai precizează în comunicat.


CAS Cluj, în concediu

Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Cluj nu au putut oferi informaţii despre acest subiect deoarece atât purtătorul de cuvânt al instituţiei cât şi directorul sunt plecaţi în concediu.

Un punct de vedere la această problemă a venit din partea reprezentanţilor  Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate care au transmis că şi vechile norme de aplicare ale contractului-cadru prevedeau o consultaţie pe lună sau pe trimestru în cazul pacienţilor cu afecţiuni cronice, în funcţie de decizia medicului specialist. 


Clujul are 250.000 de bolnavi cronici

În judeţul nostru, există aproximativ 250.000 de persoane diagnosticate cu boli cronice. Cei mai mulţi dintre ei suferă de boli hipertensive, aproximativ 90.000, urmaţi de cardiopatie ischemica (peste 42.000 de bolnavi) şi diabet (aproximativ 32.000).

Aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă bolnavii cronici. O altă problemă pe care o întâmpină în această perioadă este faptul că de şapte ani aşteaptă reactualizarea listei de medicamente compensate pentru a avea acces la tratamente moderne. Potrivit ultimelor declaraţii făcute de către autorităţi lista nu va fi actualizată decât abia în luna decembrie a acestui an.


 

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter