Sănătate
Clinicile Dr. Holhoș, screening oftalmologic gratuit pentru copii în centre comerciale din Cluj, Sibiu și Tg. Mureș
Până pe data de 15 februarie, Clinicile Dr. Holhoș, lider în serviciile de oftalmologie din România, derulează o campanie de screening oftalmologic gratuit pentru copii în Iulius Mall din Cluj-Napoca, unde toți copiii vor fi testați, fără niciun cost, pentru afecțiuni ale vederii precum miopie, astigmatism sau ambliopie.
În perioada următoare, campania de screening va ajunge și în Sibiu și Tg. Mureș, însă în Cluj-Napoca aceasta va dura doar până pe 15 februarie.
În plus, toate programările realizate la fața locului, în Iulius Mall, aduc o reducere de 10% la consultațiile oftalmologice, la achiziția de ochelari sau la intervențiile chirurgicale, indiferent dacă pacientul este adult sau copil.
O banală miopie nedepistată la timp poate avea urmări pe viață
„Screeningul oftalmologic este foarte important în cazul copiilor, deoarece problemele de vedere sunt mai greu de observat de părinți la această categorie de vârstă”, spune dr. Teodor Holhoș, reputat chirurg oftalmolog și fondator al rețelei de clinici de oftalmologie care îi poartă numele. „Copiii nu știu întotdeauna să se exprime, iar părinții nu își pot da seama că ei nu văd bine. Există cazuri frecvente în care doar un ochi este miop, iar aparent copilul vede bine pentru că celălalt ochi compensează defectul. Alteori, ochii sunt amândoi miopi, dar în grade diferite. Din păcate, anizometropia, cum se numește această afecțiune în care ochii au dioptrii diferite, este relativ frecventă la copii și de cele mai multe ori nu poate fi diagnosticată decât la un examen oftalmologic. Este foarte important ca la vârstele mici, la preșcolari sau măcar în primii ani de școală, să facem un control oftalmologic. Altfel, o anizometropie nedepistată poate duce la ambliopie, adică sindromul de «ochi leneș», care, dacă nu este tratat până spre vârsta de 7-10 ani, afectează permanent vederea.”
Screening rapid și simplu, fără picături, și pentru bebeluși
În cadrul acestei campanii a Clinicilor Dr. Holhoș, copiii sunt examinați de personal de specialitate, cu ajutorul un autorefractometru binocular portabil Plusoptix. Acesta este un aparat special conceput pentru screeningul defectelor de vedere la copii, detectând eventualele vicii de refracție (miopie, astigmatism, hipermetropie) și ambliopia chiar de la vârsta de 6 luni. Măsurarea dioptriilor se face foarte rapid și non-invaziv, de la distanță, folosind doar un fascicul de lumină infraroșie, fără a necesita aplicarea de picături în ochi pentru dilatarea pupilei. Toată procedura durează doar 5 minute și poate fi folosită inclusiv la bebeluși, începând de la vârsta de 6 luni.
De asemenea, personalul Clinicilor Dr. Holhoș de la stand pune la dispoziția părinților informații, materiale și sfaturi personalizate.


10% reducere la consultații și intervenții, la toate programările făcute la standurile Dr. Holhoș
„Ce aș vrea să subliniez este că screeningul nu înlocuiește consultul oftalmologic”, spune dr. Teodor Holhoș. „De la caz la caz, noi putem recomanda un consult la doi ani sau anual, dacă nu sunt probleme sau dacă descoperim o mică hipermetropie. Aceasta din urmă apare uneori la copii, dar se corectează de la sine, cu vârsta. Dacă însă copilul are miopie sau constatăm o diferență mare de dioptrii la un ochi față de celălalt, ori dacă depistăm un astigmatism, atunci este nevoie de un consult la medicul specialist, să vedem dacă este nevoie ca pacientul să poarte ochelari. La copii nu se intervine chirurgical decât în cazuri foarte rare, la accidente și așa mai departe; în rest, vorbim doar de ochelari, așa că părinții nu au de ce să se teamă. Dar repet, consultul oftalmologic la vârstele mici este absolut necesar, de preferință înainte de vârsta de 3 ani. Dacă faceți programarea la standurile noastre din malluri, avem o reducere de 10% la orice consultații sau intervenții, inclusiv pentru părinți.”
În cadrul clinicilor Dr. Holhoș, pacienții pot beneficia de consultații oftalmologice decontate prin CNAS, pentru copiii sau adulți, disponibile în toate clinicile. De asemenea, echipa Dr. Holhoș include medici oftalmopediatri, specializați în evaluarea și monitorizarea sănătății vizuale a copiilor, încă din primele etape de dezvoltare. „Ne asigurăm astfel că atât adulții, cât și cei mici primesc îngrijire oftalmologică completă, la standarde înalte”, completează dr. Holhoș.
Aceasta nu este prima acțiune de screening gratuit pe care Clinicile Dr. Holhoș o derulează în rândul copiilor din Transilvania. Până în prezent, compania a realizat cinci astfel de campanii de screening în beneficiul copiilor, mergând în școli din județele unde funcționează clinici sub brandul Dr. Holhoș. La cea mai recentă ediție, au fost consultați aproape 1.400 de copii din 21 de școli din județele Alba și Cluj, peste o treime din micii pacienți fiind depistați cu probleme de vedere, cea mai frecventă fiind miopia.
Cu șase clinici de oftalmologie, un spital generalist ce urmează a fi funcțional în curând la Alba Iulia și 15 cabinete de optică medicală, Clinicile Dr. Holhoș sunt în prezent cea mai mare rețea de oftalmologie din țară, cu o cifră anuală de afaceri de peste 11 milioane de euro.
Articol susținut de Clinicile Dr. Holhoș.
