Politică

PDL „merge” încă 4 ani pe mâna lui Emil Boc

<p><img src="documente/stories/05_mai/03 cnc pdl-captura video.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Emil Boc a câştigat un nou mandat de patru ani la şefia PDL.</p> <p>“Tabăra” lui Blaga nu a plecat din partid, iar liderii USL varsă „lacrimi” de crocodil văzând că principalul partid de guvernământ nu s-a rupt.</p>

 

 


Cele două “tabere” din PDL şi-au ales ieri reprezentanţii în noul Biroul Permanent Naţional al partidului, aşa cum se aştepta dealtfel, o parte dintre susţinătorii lui Vasile Blaga retrăgându-se din cursă.

 


Democrat liberalii clujeni “salută” rezultatul final al votului şi califică retragerea susţinătorilor lui Vasile Blaga drept “firească”. Cât priveşte “lacrimile” vărsate de liderii USL cu privire la viitorul partidului de guvernământ sub al doilea mandat al lui Emil Boc, clujenii cred că sunt doar o “solicitare demagogică, o intoxicare deloc surprinzătoare”, reacţie firească la “lovitura” dată de Congresul PDL, care a demonstrat că este un partid democratic, capabil să poarte o dezbatere internă corectă şi echilibrată şi care nu s-a rupt, aşa cum vehiculau liderii USL.

 


Echipa lui Boc a câştigat,
a lui Blaga s-a retras

 


După ce l-a “bătut” pe principalul său contracandidat, Vasile Blaga, cu 868 de voturi la 499 (Teodor Paleologu a strâns numai 24 de voturi), Emil Boc şi-a alcătuit şi echipa, declarând totodată că nu exclude o colaborare cu cea a lui Blaga. Pe de altă parte, 16 candidaţi din lista iniţială de 39 s-au retras din competiţia pentru funcţiile de vicepreşedinte.

Democrat liberalii clujeni califică drept fireşti retragerile colegilor care l-au susţinut pe Blaga, calificându-le drept “orgolii” şi subliniind că aceştia nu au dorit să piardă, lucru firesc atâta timp cât au existat mai mulţi candidaţi, fiecare cu susţinătorii săi.


“Sunt situaţii fireşti în cadrul alegerilor pentru alte funcţii de conducere. Asta demonstrează că partidul are viaţă internă”, a precizat preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, proaspăt ales în funcţia de preşedinte al Comisiei de Integritate a partidului.

“Nu este surprinzătoare retragerea unora. Cezar Preda a anunţat, în urmă cu o lună, că nu va candida pentru o funcţie în partid decât dacă Blaga va ieşi preşedinte. Sunt în fond decizii individuale”, a declarat pentru monitorul deputatul PDL Petru Călian.

“Mulţi dintre ei sunt caractere puternice, sunt şi orgolii la mijloc, probabil nu şi-au dorit să piardă şi s-au retras”, a explicat şi deputatul Adrian Gurzău.

 

Ei sunt echipa lui Boc

 

Roberta Anastase, Theodor Baconschi, Gheorghe Flutur si Sorin Frunzăverde sunt noii prim-vicepreşedinti ai PDL, iar Ioan Oltean noul secretar general al PDL.

Gheorghe Scripcaru, Elena Udrea, Mircea Hava, Traian Igaş, Gheorghe Ştefan, Anca Boagiu, Dorin Florea, Sever Voinescu, Mihai Stănişoară, Monica Macovei, Mihaela Popa, Florin Popescu, Victor Tarhon, Teodor Paleologu şi Romeo Raicu sunt noii vicepreşedinţi.

Ion Ivaşcu a fost ales trezorier al partidului.

Clujeanul Daniel Buda a fost ales sâmbătă preşedinte al Comisiei de Integritate, Statut şi Litigii, iar Cristian Petrescu preşedinte al Comisiei Naţionale de Revizie şi Control

 

Opoziţia deplânge eşecul lui Blaga
şi cere “schimbarea” lui Boc

 

A doua zi după aflarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de preşedinte al PDL, cei trei lideri ai USL – Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL) şi Daniel Constantin (PC) – au “deplâns” direcţia pe care pornit principalul partid de guvernământ.

Într-o conferinţă de presă convocată special pentru a comunica poziţia USL faţă de alegerile din PDL, liderii Opoziţiei au declarat că, într-adevăr, macazul menţionat de Vasile Blaga sâmbătă la Convenţia Naţională, trebuie schimbat. Ponta şi Antonescu au explicat că “se impune”, în actualele condiţii, schimbarea premierului Emil Boc, iar dacă acest lucru nu se va realiza ei vor face tot ceea ce le stă în putere ca să obţină schimbarea acestuia de la Palatul Victoria.

Democrat liberalii clujeni au comentat pentru monitorul declaraţiile reprezentanţilor Opoziţiei, precizând totodată, că aceştia nu oferă, oricum soluţii alternative. “Din declaraţiile celor doi reiese că sunt rupţi de realitate. Îi înţelegem că au insomnii în acest sens. Îi amintim domnului Antonescu că moţiunile se depun dimineaţa”, a spus ironic, deputatul Daniel Buda, aluzie la “dificultăţile” preşedintelui PNL de a se trezi dimineaţa, lucru cunoscut de toată lumea.

“Opoziţia vorbeşte de schimbarea premierului, fără să ofere soluţii. Caută să destabilizeze PDL şi să profite de cei care au pierdut în interiorul PDL. Dar nu vor fi plecări din partid, a spus-o şi Blaga. Este o solicitare demagogică. Au ajuns să conteste şi datele statistice, referitor la ieşirea din recesiune, înseamnă că nu mai au onoare”, a precizat deputatul Petru Călian.

“Singura modalitate de schimbare a premierului este prin moţiune. Aşteptăm cu drag să le pice moţiunea. Declaraţiile celor din USL sunt intoxicări, Opoziţia este nemulţumită, văzând că au ieşit bine lucrurile la Convenţie”, a declarat şi deputatul Adrian Gurzău.

abonare newsletter