Politică

Macovei: Ponta minte; să stea cu capul jos şi să explice de ce a pus-o pe Creţu pe listă

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat duminică, la depunerea candidaturilor PDL la BEC, că premierul Victor Ponta "minte ca de obicei" şi i-a solicitat să explice public de ce a susţinut-o pe Corina Creţu în vârful listei PSD, când aceasta ar fi avut un singur raport în cinci ani de zile.

Macovei a fost întrebată cum vede declaraţia de sâmbătă a premierului Victor Ponta, care le făcea o caracterizare plastică ei şi Elenei Băsescu.

"Ponta minte ca de obicei, pentru că nu a fost niciun fel de scandal. Eu nu am dat nicio replică. Dar fiindcă m-aţi întrebat despre PSD şi despre Ponta, cred că prima pe lista pentru europarlamentare de la PSD este doamna Corina Creţu, corect? Dânsa în cinci ani de mandat are un raport, adică un proiect de lege sau o rezoluţie, eu am 40. Dincolo de aceste cifre, nu văd nicio altă discuţie. Ponta să stea cu capul în jos şi să explice românilor de ce a pus o persoană care a făcut o lege în cinci ani de zile în Parlamentul European", a răspuns Macovei, potrivit Mediafax.


La rândul său, europarlamentarul Theodor Stolojan a ţinut să intervină: "PSD cu PC au avut doi europarlamentari foarte buni: doamna Ţicău de la Galaţi şi domnul Cutaş. Nu se mai află, nu au mai avut loc pe listele PSD. Sunt de departe cei mai buni europarlamentari pe care i-a avut PSD şi nu mai au loc de rude şi de oameni cu câte un raport în cinci ani de zile".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, după depunerea la BEC a candidaturilor pentru europarlamentare, că domnii şi doamnele din Alianţa PSD-PC-UNPR nu se vor comporta precum "cele două ţaţe europene, creaţii, la propriu şi la figurat, ale preşedinteului Traian Băsescu".

abonare newsletter