Politică
Fostul premier Ludovic Orban: „A existat un plan prin care Ilie Bolojan era împiedicat să candideze la alegerile prezidențiale”
Fosti prim-ministru și lider al PNL, Ludovic Orban a afirmat că liberalul Hubert Thuma a strâns semnături pentru susținerea lui Crin Antonescu drept candidat pentru alegerile prezidențiale din România și că acest demers a făcut parte dintr-un plan clar de excludere a lui Ilie Bolojan dintr-o cursă către ce-a mai mare funcție în stat.
Ludovic Orban, președinte Forța Dreptei: Exista un plan clar ca Ilie Bolojan să nu candideze la alegerile prezidențiale | Foto: DepositPhotos.com
„Pe la mijlocul lui decembrie 2024, Hubert Thuma, fără știrea și acordul președintelui PNL, Ilie Bolojan, a strâns semnături de la 25 de președinți de filiale județene și de sector ale PNL pentru susținerea desemnării lui Crin Antonescu candidat la președinția României. În data de 23 decembrie, la reuniunea coaliției de guvernare PSD,PNL,UDMR, Crin Antonescu a fost propus candidat al coaliției de Kelemen Hunor și acceptat aproape imediat de PSD”, a transmis liderul formațiunii Forța Dreptei, luni, 9 februarie 2026, pe pagina sa de Facebook.
Fostul premier a mai transmis că deși Ilier Bolojan era în principiu de acord cu susținerea lui Crin Antonescu, a cerut să nu se facă anunțul imediat pentru a realiza cercetări sociologice pentru șansele candidatului.
Ludovic Orban: Exista un plan clar ca Ilie Bolojan să nu candideze la alegerile prezidențiale
„Interesant este că Gabriela Firea a vorbit pozitiv de posibila candidatură a lui Antonescu cu o seară înainte de ședință, iar Grindeanu a propus încă din 13 decembrie ca niciunul dintre președinții partidelor din coaliție să nu fie desemnat candidat la președinție, adică nu cumva să fie desemnat Ilie Bolojan candidat la președinție al coaliției. Chiar Antonescu recunoaște că președintele UDMR i-a propus cu ceva timp înainte de ședința coaliției să candideze. Aceste fapte demonstrează că a existat un plan clar de desemnare a lui Antonescu drept candidat la președinție, plan care a urmărit și împiedicarea unei eventuale candidaturi a lui Ilie Bolojan. Asta, deși ar fi fost perfect normal ca președintele PNL să fie candidat la președinție, atât timp cât președintele PSD a fost desemnat candidat pentru funcția de premier.
Ludovic Orban a mai menționat că, n 26 ianuarie 2025, Ilie Bolojan a convocat Consiliul Naţional al PNL şi a susţinut desemnarea lui Antonescu, decizie adoptată în unanimitate de forul PNL.
„Din data de 12 februarie, Ilie Bolojan a ocupat poziţia de preşedinte interimar al României, după demisia lui Iohannis. În această calitate, nu mai avea voie legal să se implice în campanie pentru candidatul la preşedinţie al coaliţiei de guvernare.
Cu toate acestea, a participat la evenimentul de lansare a programului lui Antonescu, asumându-şi critici severe pentru nerespectarea prevederilor constituţionale. În alegerile prezidenţiale, Antonescu a câştigat la Bihor cu 37,7%, în timp ce la Ilfov, unde Thuma fusese ales preşedinte de consiliu judeţean cu 60%, Antonescu a ieşit pe locul 3, cu doar 20,6%”, subliniază președintele FD.
Ludovic Orban, săgeți la adresa lui Thuma, vicepreședinte PNL
„Concluzia mea este că Thuma, în loc să îşi pună cenuşă în cap pentru că a fost parte la un plan de desemnare a unui candidat nepotrivit la preşedinţie, care nu a fost în stare să intre în turul doi deşi a fost sprijinit de o întreagă coaliţie de guvernare, încearcă să atragă adepţi în PNL propagând o minciună gogonată, că Bolojan nu l-ar fi susţinut pe Antonescu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com
CITEȘTE ȘI:
