Economie

Clujul îşi revine din criză?

<p /><img src="documente/stories/05_mai/27_ziua/03-eco.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Economia Clujului dă uşoare semne de revenire, spun specialiştii Direcţiei Regionale de Statistică.

 

Starea economico-financiară a judeţului Cluj la sfârşitul primului trimestru al anului 2011 a fost prezentată ieri de către conducerea Direcţiei Regionale de Statistică Cluj în cadrul şedinţei colegiului prefectural.


 

„Pe baza datelor prezentate se poate aprecia că în 2009 şi 2010 a avut loc o uşoară creştere economică la nivel de judeţ. Principalul factor al creşterii economice l-a constituit dezvoltarea producţiei pentru export”, se arată în raportul Direcţiei Regionale de Statistică. Astfel, în anul 2010, în judeţul Cluj au fost înregistrate exporturi în valoare totală de 2378 de milioane de euro, faţă de 1460 de milioane de euro în 2009.


 

Exportăm telefoane


 

Telefoanele mobile reprezintă un procent de 63,2% din totalul exporturilor, dar Clujul mai exportă şi hârtie şi cartoane, îmbrăcăminte, încălţăminte, produse din fontă, mobilier, confecţii metalice sau cabluri auto. În ceea ce priveşte importurile, pe primul loc se află aparatele şi echipamentele electrice, reprezentând un procent de 63,9% din totalul importurilor. De asemenea, au mai fost importate în cantităţi mari combustibil, produse farmaceutice, materiale plastice, materii textile, articole din sticlă, vehicule terestre sau produse vegetale. Populaţia ocupată (toate persoanele care au desfăşurat o activitate economico-socială aducătoare de venit în anul de referinţă) a scăzut în 2010 faţă de 2008 cu aproape 11.000 de persoane, iar numărul mediu de salariaţi s-a diminuat cu 19.000 de persoane. Rata şomajului a crescut în 2010 faţă de anul 2008, iar câştigul salarial mediu a crescut cu 6,3% în 2010 faţă de 2008.


 


Apartamentele construite, reduse la jumătate

 

În sectorul imobiliar s-a înregistrat o scădere evidentă a construcţiilor. Dacă în anul 2008 s-au finalizat 7227 de locuinţe, dintre care 6926 în regim privat, în 2009 numărul acestora a scăzut la 6720, iar în 2010 a fost de doar 3169 de locuinţe. Raportul Direcţiei de Statistică prezintă şi aspecte privind plecarea medicilor şi a asistenţilor în străinătate. „În perioada 2008-2010 nu s-a înregistrat o reducere a numărului de medici, numărul farmaciştilor a rămas constant în 2009 şi 2010, dar s-a diminuat cu 1206 numărul personalului sanitar mediu”, se menţionează în raport.

 

Turism de tranzit la Cluj

 

În 2011, comparativ cu trimestrul I din 2010, numărul turiştilor a fost  mai mare cu 29,3%, iar al turiştilor străini cu 28,3%. În medie, un turist a poposit în judeţul Cluj 1,7 zile. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost 14,9%, mai mare cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. La hoteluri acest indice a fost de 20,9%,  superior cu 4% celui din trimestrul I al anului trecut.

abonare newsletter