Administrație
Parc fotovoltaic de 3,5 mil. € pe Valea Chintăului din Cluj-Napoca. Emil Boc: „Am semnat contractul”.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a semnat contractul de execuție pentru realizarea unui parc fotovoltaic pe Valea Chintăului.
Semnare contract de 3,5 mil. euro pentru un parc fotovoltaic pe Valea Chintăului | Foto: Captură video Emil Boc, Facebook
„Astăzi, (joi, 20 mai 2026 - n. red.) am semnat contractul de execuție pentru realizarea unui parc fotovoltaic de pe Valea Chintăului, o investiție din fonduri europene, 3,5 milioane de euro, pe 5,5 hectare de teren”, a anunțat Emil Boc, miercuri, 20 mai 2026, potrivit unui clip video publicat pe pagina sa de Facebook.
Aproape 7.000 de panori fotovoltaice, echivalentul a 140.000 de copaci, în Cluj-Napoca
Potrivit edilului, parcul fotovoltaic va avea peste 6.900 panouri solare, echivalentul a 140.000 copaci maturi.
„Facem un nou pas important spre independență energetică și tranziția verde prin realizarea unui nou parc fotovoltaic în zona Valea Chintăului. Capacitatea totală de producție va fi de 4,83 MW energie regenerabilă. Vom avea o viață de calitate și mai puțină poluare în orașul nostru. Acest parc este despre viitor. Folosim bani europeni, deci este aproape gratis”, a mai precizat Emil Boc.
Avantajele parcului fotovoltaic de pe Valea Chintăului
- reducerea costurilor cu energia electrică cu aproximativ 7 milioane lei anual
- acoperirea a peste 50% din necesarul de autoconsum energetic din rețeaua de iluminat public a municipalității
- reducerea emisiilor cu peste 3.000 de tone CO₂ anual, echivalentul a 140.000 copaci maturi plantați
Investiția, în valoare de 3,5 milioane de euro, este finanțată integral prin Fondul pentru Modernizare. Proiectul este implementat de câștigătorul licitației, Volta X Solar Systems SRL.
Termen de 18 luni pentru finalizarea lucrărilor
Potrivit informațiilor prezentate anterior de primar, termenul estimat pentru realizarea parcului fotovoltaic este de 18 luni de la semnarea contractului.
„Parcul fotovoltaic va contribui la creșterea producției locale de energie verde pe termen lung și consolidează direcția Clujului de a deveni un oraș mai sustenabil, mai eficient și mai rezilient energetic”, a conchis Emil Boc.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
