Actualitate

VIDEO - 100 de artiști, 100 de minute de rock, pentru 100 de ani de istorie. Concert eveniment "100 pentru România", de Centenarul Unirii, la Cluj!

Cele mai îndrăgite piese din istoria muzicii românești din trecut și până astăzi, interpretate de 100 de artiști din patru generații diferite, au ridicat în picioare miile de clujeni care au umplut BT Arena la concertul-eveniment "100 pentru România".

Clujenii Călin Goia (Voltaj), Ștefan Boldijar (Semnal M) și Flaviu Buzilă (Hara), alături de sibianul Florin Grigoraș (Riff), Cristi Minculescu (Iris), arădeanul Adrian Despot (Vița de vie), timișoreanul Mircea Baniciu (Phoenix, Pasărea colibri, Pasărea rock), Cornel Ilie (Vunk) și Dan Bittman (Holograf) au urcat aseară pe scenă într-un concert eveniment de 100 de minute de muzică legendară.

Evenimentul, organizat de Asociația cultural artistică Hara, a fost un tribut adus muzicii și culturii românești și a cuprins piese care i-au bucurat pe românii de pretutindeni și au inspirat generații întregi. Nu e de mirare că, indiferent de vârstă, spectatorii au ocupat repede spațiul din fața scenei și au dansat, sărit sau țopăit în ritmul muzicii și la îndemnul artiștilor, în vreme ce sute de spectatori și-au aprins lanternele telefoanelor mobile. 


Pe scena polivalente au răsunat acorduri cunoscute urechilor și dragi sufletelor clujenilor, precum „Floare de Iris“ (Cristi Minculescu - Iris), „La fereastra ta“ (Ștefan Boldijar - Semnal M), „Banii vorbesc“ (Dan Bittman - Holograf), „Basul și cu toba mare“ (Adrian Despot - Vița de vie), „Andrii Popa“ (Mircea Baniciu - Phoenix), „1000“ (Cornel Ilie - Vunk), „20 de ani“ (Călin Goia - Voltaj), „Ne vedem la Cluj“ (Flaviu Buzilă - Hara), dar și ale unor artiști sau trupe absente, cum ar fi „Fata din vis“ (Compact) sau „Noaptea vrăjitoarelor“ (Cargo). Acestea din urmă cântate de o orchestră rock cu nu mai puțin de 6 baterii de tobe! 


Finalul i-a adus pe scenă pe toți artiștii invitați, care au cules aplauzele publicului pe acordurile Rapsodiei române, evident în varianta rock, melodie cunoscută clujenilor de la ceasul din turnul Primăriei. 

„Centenarul n-ar trebui să fie doar un prilej pentru vorbe frumoase, ci mai ales o ocazie pentru fapte care să inspire. Unirea nu înseamnă doar teritorii, ci mai ales «cuget și simțiri». A fi uniți nu înseamnă a fi toți la fel, ci a avea un țel comun, acela de a nu fi doar români, ci români mai buni. Care contribuie, inspiră și dau mai departe. Pentru asta am creat proiectul «100 pentru România». Pentru că inima deschide minți și atinge inimi. Pentru că muzica unește acolo unde orice altceva pare să dezbine“, a explicat rostul demersului managerul proiectului „100 pentru România“, solistul trupei Hara, Flaviu Buzilă.


Proiectul, care a fost un succes la Sibiu și București, este o premieră pentru România și a fost finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, iar la Cluj a fost organizat în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Concertul, la care clujenii au avut acces gratuit, în baza unor bilete cu valoare zero, a fost „sold-out“ încă de acum o săptămână. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter